SURSE PNL a decis să o susţină pe Iulia Scântei pentru funcţia de judecător la CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulia Scântei, preşedinta Comisiei juridice din Senat. FOTO Facebook Iulia Scântei

PNL o va susţine pe Iulia Scântei, preşedinta Comisiei juridice din Senat, pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională a României, susţin surse din conducerea liberală pentru „Adevărul”, în condiţiile în care mai multe mandate de magistrat CCR expiră la începutul lunii iunie.

PNL a decis să o susţină pe Iulia Scântei, preşedinte Comisiei juridice din Senat, pentru funcţia de judecător la CCR. Scântei este la al doilea mandat de senatoare, dar are experienţă guvernamentală, precum şi domeniul privat, ca notar. 

Decizia a fost luat de PNL joi după-amiază de conducerea PNL, potrivit informaţiilor „Adevărul”. Scântei ar urma să îşi depună candidatura la funcţia de judecător CCR numit prin vot al plenului Senatului, în timp ce o persoană decisă de PSD va fi susţinută de Coaliţie la Camera Deputaţilor. 

Pe lista scurtă a liberalilor care mai doreau un mandat la CCR era şi Daniel Fenechiu, parlamentar mai vechi în legislativ, şi avocat de profesie.

Până în prezent alte două nume concrete de propuneri pentru CCR au mai fost făcute de CCR. Mai precis, la Senat va fi susţinut Cristi Danileţ, fost membru CSM, în prezent exclus din magistratură, iar la Cameră Peter Ekcstein-Kovacs.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL