Surse. Planul PSD pentru a bloca ordonanţa de urgenţă pe alegeri anticipate. Sprijin de la Ponta şi UDMR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Ciolacu şi Ludovic Orban au un obieciv comun: alegerile anticipate . Foto: Mediafax

Ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor anticipate, care le permite românilor să voteze la orice secţie de votare, va ajunge săptămâna viitoare în Parlament, unde PSD se pregăteşte să o respingă, astfel încât prevederile impuse de Guvernul Orban să nu intre în vigoare, susţin surse politice pentru Adevărul. În paralel, PSD şi ALDE vor cere Avocatului Poporului să sesize CCR, astfel încât OUG să fie declarată neconstituţională.

Ordonanţa de urgenţă privind organizarea alegerilor anticipate a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.  Documentul conţine şi articolul contestat puternic de PSD şi de UDMR, prin care cetăţenii vor putea vota la alegerile parlamentare la orice secţie de vot, nu doar la adresa din buletin. Dacă prevederea va rămâne în vigoare, UDMR ar putea rata pragul electoral, iar PSD ar putea coborî sub 20%. Prin urmare, PSD încearcă blocarea ordonanţei de urgenţă în Parlament.

Orice OUG, imediat după ce intră în vigoare, este trimisă la Parlament, unde e aprobată, modificată sau respinsă printr-o lege. PSD negociază deja cu UDMR, ALDE şi ProRomânia pentru a strânge o majoritate parlamentară care să respingă OUG pe anticipate, susţin surse politice pentru Adevărul. La Senat, PSD are singur majoritate, deci OUG e ca şi respinsă. Mai rămâne Camera Deputaţilor, unde Marcel Ciolacu are nevoie de Kelemen Hunor şi de Victor Ponta, însă votul va fi şi acolo o formalitate, în condiţiile în care UDMR riscă să nu mai treacă pragul electoral din cauza ordonanţei, iar ProRomânia e tot mai aproape de o alianţă cu PSD pentru alegerile locale şi parlamentare (anticipate). Aşadar, OUG care permite votul oriunde va fi respinsă de Parlament în luna martie, înainte de căderea a doua guverne. Prin urmare, OUG adoptată de Guvernul Orban cu o zi înainte să fie demis prin moţiune de cenzură nu se va putea aplica la alegerile anticipate.

În paralel, PSD şi ALDE vor cere Avocatului Poporului, Renate Weber, să sesizeze CCR. Avocatul Poporului este singura instituţie care poate contesta o ordonanţă de urgenţă la CCR.  Renate Weber a fost numită Avocat al Poporului la propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu şi cu susţinerea PSD, aşadar sunt şanse mari ca OUG pe anticpate să fie trimisă la CCR.

De ce se tem PSD şi UDMR

În ciuda presiunilor PSD şi UDMR, Guvernul Orban nu a modificat articolul 84 din ordonanţa de urgenţă, care, pentru alegerile parlamentare, permite votul la orice secţie, indiferent de domiciliu. Spre exemplu, dacă o persoană cu buletin de Bucureşti se află în ziua alegerilor anticipate la Braşov, va putea vota la orice secţie din judeţ, pe liste suplimentare. Numai că va trebui să voteze pentru candidaţii din circumscripţia Braşov, nu Bucureşti, acolo unde locuieşte. Miza acestei prevederi ţinteşte marile centre universitare: Bucureşti, Cluj, Iaşi, Timişoara, unde sunt foarte mulţi studenţi fără viză de flotant, aşadar care până acum nu puteau vota la parlamentare. Practic, acestă prevedere le permite dreptul să voteze în oraşul unde studiază, nu unde au domiciliul. PSD şi UDMR sunt dezavantajate de „liberalizarea“ votului, în timp ce PNL şi Alianţa USR-PLUS, preferate de electoratul tânăr, sunt avantajate.


 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor