Surse: Noul ministru al Afacerilor Europene e diplomat de carieră, secretar de stat în MAE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Ciamba

Noul ministru al Afacerilor Europene va fi George Ciamba, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Eexterne, susţin surse diplomatice pentru Adevărul. George Ciamba, care vine în locul lui Victor Negrescu, este diplomat de carieră şi lucrează în MAE din decembrie 1990. Decizia va fi anunţată oficial mâine.

Din noiembrie 2012, George Ciamba  este secretar de stat pentru Afaceri Europene. Anterior, a fost ambasador al României în Republica Elenă. În perioada iulie 2003 – septembrie 2005 a deţinut funcţia de secretar de stat pentru Afaceri Multilaterale şi ulterior, Globale, în MAE. În această calitate, a coordonat dosarele asociate cu UE (Conferinţa Interguvernamentală), NATO, Consiliul Europei, ONU şi alte organizaţii internaţionale.

Între 1999 – 2003, George Ciamba a fost ambasador al României în Republica Turcă, precum şi Reprezentant Permanent al României la Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră, între 2001 – 2003.

Anterior primei desemnări în calitate de ambasador, a ocupat funcţiile de director adjunct (1996 – 1997) şi apoi director al Direcţiei America de Nord (1997 – 1999), într- un moment definitoriu al relaţiilor dintre România şi SUA- lansarea Parteneriatului Strategic. A fost membru în comisia interguvernamentală şi Grupul de Iniţiativă România-SUA creat sub egida Centrului de Studii Strategice Internaţionale din Washington, think-tank desemnat să elaboreze politici pe baza avantajelor specifice ale României în relaţiile cu SUA.

Între 1991 – 1995 a ocupat diferite funcţii în cadrul MAE: referent de spaţiu pentru SUA, pentru Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică şi pentru problematica neproliferării.

După absolvirea studiilor superioare, George Ciamba a intrat in Ministerul de Externe ca ataşat şi a parcurs toate etapele carierei diplomatice, în anul 2004 fiindu-i acordat gradul diplomatic de ambasador.

În 1999 a primit distincţia "Ambasadorul Anului", acordată de cotidianul "Nine O'clock", iar în 2000, a fost decorat cu "Ordinul Meritul Naţional în Grad de Comandor".

George Ciamba a absolvit Facultatea de Inginerie Electronică (1989); deţine o diplomă de studii aprofundate în relaţii internaţionale, obţinută ca şef de promoţie în 1993, din partea Universităţii Bucureşti şi a MAE; a urmat cursurile Programului de Economie şi Relaţii Internaţionale la Hoover Institution - Universitatea Stanford (1992) şi a fost selectat să participe la Programul "International Visitor" pentru lideri în formare pe probleme de politică externă al Agenţiei de Informaţii a SUA (1997). A publicat articole în domeniul relaţiilor internaţionale, cu accent pe Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA, respectiv integrarea euro-atlantică a României.

Vorbeşte fluent limbile engleză şi franceză. Are cunoştinţe de limbă greacă.

Culisele plecării lui Negrescu

Ministrul Afacerilor Europene, Victor Negrescu, a demisionat vineri din Guvern, dar duminică a anunţat că e pregătit pentru o nouă săptămână de lucru. Prea târziu. Premierul Dăncilă i-a tăiat deja atribuţiile. Decizia de a renunţa are la bază mai multe motive: reproşurile lui Liviu Dragnea, relaţia tensionată cu alţi miniştri, apropierea de liderii europeni care au criticat PSD, slaba organizare a preşedinţiei UE, după cum a explicat Adevărul.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!