Surse. Noi piedici pentru coagularea dreptei. PLUS vrea musai Sectorul 5 pentru omul avocatului controversat Piperea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Dimitriu (dreapta), în campanie  Foto: facebook

În negocierile cu PNL şi USR pentru candidaţi comuni în Capitală, PLUS nu renunţă la Sectorul 5. Candidatul PLUS e Alexandru Dimitriu, asociat cu Gheorghe Piperea într-o firmă de avocatură. Piperea, invitat nelipsit la Antena 3, a cerut în instanţă suspendarea stării de alertă pentru că sunt încălcate drepturile cetăţenilor. ”Ce face un coleg de muncă sau un partener de la firma unde lucrează nu cred că e relevant”, spune Dan Barna.

Potrivit unor surse politice, negocierile dintre Alianţa USR-PLUS şi PNL s-au complicat din nou. Motivul? PLUS  vrea neapărat Sectorul 5 pentru Alexandru Dimitriu. Însă şi PNL îşi doreşte sectorul condus timp de 15 ani de Marian Vanghelie, prin urmare liberalii le-au oferit celor din USR-PLUS Sectorul 4. ”Diferenţa e esenţială: Daniel Băluţă e invincibil la Sectorul 4, în timp ce primarul PSD Daniel Florea poate fi învins de o alianţă a dreptei”, susţin surse politice pentru ”Adevărul”.

Candidatul liberalilor la Sectorul 5 este, deocamdată, Dan Croitoru, neacceptat însă de USR-PLUS pe motiv de integritate. Potrivit surselor citate, Ludovic Orban l-ar putea arunca în cursă pe Cristian Băcanu, liderul filialei PNL Sector 5, secretar de stat în ministerul Justiţiei. PNL crede că poate câştiga Sectorul 5 într-o alianţă de dreaptă, în contextul în care Cristian Popescu Piedone va rupe din voturile lui Daniel Florea. Piedone a condus Sectorul 4 până la tragedia de la Colectiv. Acum candidează la Sectorul 5 din partea PPUSL, partidul condus din umbră de Dan Voiculescu. 

Daniel Băluţă, primarul PSD al Sectorului 4, pleacă favorit în sondaje pentru al doilea mandat. Prin urmare, nici PNL, nici PLUS nu vor să intre în competiţie cu Băluţă. 

Candidatul PLUS la Primrăia Sectorului 5, Alexandru Dimitriu, e asociat într-o firmă cu controversatul avocat Gheorghe Piperea, cel care contestă măsurile de izolare şi carantină impuse de Guvernul Orban pentru a stopa răspândirea pandemiei. Întrebat, la Adevărul Live, dacă Dimitriu e partener cu Piperea, liderul USR Dan Barna a răspuns: ”Da, e un loc de muncă unde funcţionează. Este o realitate”.

Întrebat dacă, în aceste condiţii, Alexandru Dimitriu nu e un punct slab în negocierile cu PNL, Dan Barna a răspuns: ”Dacă ar fi să fim judecaţi fiecare dintre noi după iniţiativele bune sau proaste - proaste în cazul domnului Piperea, ca să nu fie niciun echivoc - ale şefilor noştri, nimeni nu ar avea nicio şansă. Haideţi să discutăm despre poziţionările domnului Dimitriu. Ce face un coleg de muncă sau un partener de la o firmă unde lucrează, nu cred că e relevant. Cum nu suntem vinovaţi de faptele buncilor sau altor rude. Discutăm despre un candidat care are susţinerea colegilor noştri din filială, un candidat căruia nu i se poate reproşa nimic din elementele reproşabile domnului Piperea”.

Preşedintele USR Dan Barna a explicat, la Adevărul Live, în ce stadiu sunt negocierile cu PNL pentru candidaţi comuni la sectoarele Capitalei. În niciun caz USR nu e de acord cu susţinerea candidaturii lui Dan Cristian Popescu la Sectorul 2, punctul nevralgic al discuţiei cu PNL. Dan Barna a vorbit şi despre conflictul cu Ana Ciceală, candidatul USR la Sectorul 3. Dacă nu bate palma cu PNL, USR speră să câştige măcar Sectorul 1.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul