Surse: Luminiţa Odobescu a jucat la două capete: i-a spus Vioricăi Dăncilă că a votat împotriva Codruţei Kovesi, iar lui Klaus Iohannis că e pro-Kovesi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luminiţa Odobescu, ambasadorul României pe lângă UE, i-a transmis premierului Viorica Dăncilă că a votat împotriva Laurei Codruţa Kovesi în Consiliul UE, aşa cum i-a cerut Guvernul, susţin surse din conducerea PSD pentru „Adevărul“. Pe de altă parte, înainte de vot, Odobescu i-a promis preşedintelui Klaus Iohannis, la telefon, că va fi de partea fostei şefe DNA. Nu e prima dată când Luminiţa Odobescu e duplicitară.

„Am întrebat-o pe Viorica Dăncilă cum a votat Odobescu în Consiliul UE. Dăncilă mi-a spus: «Am vorbit cu Odobescu la telefon şi mi-a garantat că a respectat mandatul, că a votat împotriva Codruţei Kovesi». Votul e secret, nu poate nimeni verifica, deci ori o crezi pe Odobescu, ori nu“, a declarat pentru „Adevărul“ unul dintre liderii PSD din anturajul premierului.

Pe de altă parte, în dimineaţa votului, preşedintele Klaus Iohannis a sunat-o pe Luminiţa Odobescu. „Am comunicat doamnei ambasador opinia mea: eu, preşedintele României, sunt pentru doamna Kovesi în funcţia de şef al Parchetului European“, a spus Iohannis, o zi mai târziu. Potrivit unor surse diplomatice, Odobescu i-a transmis preşedintelui că va fi de partea Codruţei Kovesi, invocând faptul că nu are un mandat scris din partea Guvernului.

Conform procedurii, Luminiţa Odobescu ar fi trebuit să primească mandat scris din partea Ministerului de Externe, însă Ramona Mănescu a discutat doar telefonic cu ambasadorul României la UE. La începutul săptămânii trecute, Ramona Mănescu a încercat să o convingă pe Ana Birchall să trimită un mandat la Bruxelles, pe motiv că Parchetul European ţine de  Justiţie, susţin sursele citate. Birchall, aflată în conflict cu premierul Viorica Dăncilă, a refuzat să se amestece.

În final, premierul Viorica Dăncilă i-a transmis public, dar şi direct Luminiţei Odobescu că Guvernul nu e de partea Laurei Codruţa Kovesi. Ulterior, Odobescu i-a transmis  fiecărui lider politic ce a vrut să audă.

 „A dat răspunsuri în funcţie de interesul fiecăruia. Şi nu vorbim doar de politicieni. Laurei Codruţa Kovesi i-a transmis, prin apropiaţi, că a fost de partea sa, iar liderilor PSD că a fost împotrivă. La fel şi ziariştilor“, susţin sursele citate. 

Nu e prima dată când ambasadorul României joacă la două capete. „În primăvară,  Odobescu le spunea celor din MAE că va bloca intrarea lui Kovesi în finala cu francezul Bohnert, iar celor din anturajul lui Kovesi le spunea că fără votul ei Kovesi n-ar fi ajuns în turul decisiv. E tipic Odobescu, care, de altfel, e un diplomat foarte bun, a muncit enorm pentru preşedinţia română a Consiliului UE, însă nu are curaj să-şi asume absolut nimic. Aş paria că a votat pentru Kovesi, dar i-a spus invers premierului“, susţin surse dimplomatice pentru „Adevărul“.

Luminiţa Odobescu poate fi rechemată de la Bruxelles la propunerea premierului, dar numai cu acordul preşedintelui Klaus Iohannis. Aşadar, jucând la două capete, are postul asigurat.

Cioloş: Ministrul mi-a promis că o susţine

Europarlamentarul PLUS Dacian Ciolos susţine că a discutat  înaintea votului din Consiliul UE cu ministrul de Externe Ramona Mănescu,  care i-a spus clar că Guvernul României o va susţine pe Laura Codruţa Kovesi. „Mi-a promis că Guvernul României o va susţine. A existat în mod clar această afirmaţie“, a spus Dacian Cioloş într-o conferinţă de presă.

Victor Ponta, liderul ProRomânia, susţine că premierul a jucat duplicitar, nu Odobescu. „Viorica Dăncila o pune pe Ramona Mănescu să negocieze susţinerea lui Kovesi - pentru sprijin la alte funcţii! Aveam această informaţie dintr-o sursă mult mai serioasă şi mai apropiată decât Dacian Cioloş!“, a scris liderul ProRomânia pe Facebook. Chiar Victor Ponta a trimis-o pe Luminiţa Odobescu ambasador la UE în 2015, pe finalul mandatului său de premier. Ponta şi Odobescu au rămas în relaţii apropiate, susţin sursele citate. Prin „sprijin la alte funcţii“ Ponta se referă la susţinerea Rovanei Plumb pentru postul de comisar europen pentru Transporturi. Pe scurt, Ponta sugerează o înţelegere: Dăncilă a susţinut-o pe Kovesi în schimbul numirii Rovenei Plumb în Comisia Europeană.

Ce state au mai votat împotrivă


22 de state UE, din 27, au fost de acord cu instituţia Parchetului European, care va investiga mari cazuri de coruţie. Ungaria, Polonia, Irlanda, Danemarca şi Suedia au respins proiectul. Din cele 22 de state UE, 17 au votat pentru Laura Codruţa Kovesi, în timp ce cinci s-au opus. Surse de la Bruxelles au explicat pentru „Adevărul“ că Guvernele care au votat împotriva Codruţei Kovesi au relaţii bune cu PSD şi, prin ambasadori, s-au împotrivit nu doar la votul de joi, ci constant, în ultimul an, ca fosta şefă DNA să ajungă în fruntea Parchetului European

Statele care ar fi votat împotrivă sunt: Spania, Portugalia şi Slovacia, toate trei conduse de guverne socialiste, aflate în relaţii strânse cu premierul Viorica Dăncilă. De asemenea, Italia (guvern format din socialişti şi populişti) şi Cehia, unde la putere este tot un guvern populist, condus de Andrej Babis, contestat în stradă de mii de persoane, care i-au cerut demisia după ce a fost acuzat de fraudă cu fonduri europene. Aşadar, Babis ar putea fi unul dintre „clienţii“ Laurei Codruţa Kovesi.
 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026