Surse. Ce nume grele de politicieni vor partidele să trimită în noul Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii noii coaliţii

Partidele vor trimite în noul Guvern cei mai importanţi lideri, acesta fiind un semnal al stabilităţii noului Executiv, printr-o reprezentare cât mare din punct de vedere politic. În portofolii-cheie vor fi politicieni ca Sorin Grindeanu, Lucian Bode, Gabriela Firea sau Cseke Atiila. Nu vor lipsi nici suprizele.

În varianta Ciucă premier, adică scenariul cel mai posibil, PSD ar urma să aibă nouă ministere plus Secretariatul General al Guvernului, structură care ar urma să fie inclusă în arhitectura Guvernului ca portofoliu component. O asemenea mişcare pentru SGG este importantă deoarece va conta în ceea ce priveşte persoana care va fi în fruntea acesteia, adică dacă poate fi un demnitar care să nu renunţe nici la mandatul de deputat sau senator sau un social-democrat care să fie responsabil exclusiv de poziţia primită. În actuala formă a SGG, şeful instituţiei nu poate fi deputat sau senator în acelaşi timp. 

Potrivit surselor „Adevărul”, în celelalte nouă portofolii ar urma să intre lideri precum Sorin Grindeanu, Gabriela Firea sau Vasile Dîncu. Ministerul avizator care merge la PSD, adică Finanţele, ar urma să fie ocupat ori de un tehnocrat, cum e cazul lui Adrian Câciu, ori de un PSD-ist care să aibă tot profil de tehnocrat, numele cel mai probabil fiind Leonard Badea, acum membru al conducerii Băncii Naţionale a României. 

Favorit pentru Ministerul Apărării este Vasile Dîncu, în timp ce la mult râvnitul Minister al Transporturilor prima şansă o are Sorin Grindeanu. La Ministerul Economiei ar urma să revină Radu Oprea, demnitar care a mai ocupat această funcţie în perioada Guvernului Dăncilă. 

La Ministerul Muncii favorit este Marius Budăi, în condiţiile în care Gabriela Firea ar prelua portofoliul Tineretului şi Familiei, în timp ce la Ministerul Culturii prima şansă o are Lucian Romaşcanu. 

La Sănătate numele vehiculat de toţi social-democraţii este Alexandru Rafila. Nu în ultimul rând, la Ministerul Agriculturii nu ar merge Paul Stănescu, secretarul general al PSD, ci Adrian Chesnoiu, un deputat susţinut de liderul PSD din Olt. 

Suprizele de la PNL

Liberalii trimit miniştrii cu experienţă, dar şi nume noi, potrivit surselor „Adevărul” din PNL. De exemplu, favorită pentru Justiţie (celălalt minister avizator) este Alina Gorghiu, deşi o variantă era văzută şi Cătălin Predoiu, politician care a fost însă absent în negocierile din partid şi nu s-a pronunţat asupra jocurilor de culise. Ministerul Internelor rămâne la Lucian Bode, în timp ce Energia la Virgil Popescu. Externele îl vor avea ministru tot pe Bogdan Aurescu, iar la Educaţie este bătut în cuie numele lui Sorin Cîmpeanu.

 Favoritul pentru Fonduri Europene este eurodeputatul Cristian Buşoi, însă ca alternativă, dacă acesta refuză, este văzut Florin Roman. O a treia variantă, susţinută de organizaţiile Cluj şi Bihor, ar fi Marcel Boloş, persoană care a mai fost ministru şi în Guvernul Orban. Încă este neclar cine va ocupa funcţiile de miniştri la IMM şi Turism, precum şi la Digitalizare, fiind avansate nume ca Raluca Turcan, Robert Sighiartău, Dan Vîlceanu şi Pavel Popescu, însă e posibil să fie propus şi un reprezentant al unei filiale din Moldova. 

La UDMR, la Dezvoltare va rămâne Cseke Atiila, iar la Mediu Tanczos Barna. Singurul semn de întrebare este dacă la Sport va fi tot Eduard Novak. De asemenea, în Guvernul Ciucă vor fi doi vicepremieri, unul fiind Kelemen Hunor, iar celălalt cel mai probabil Sorin Grindeanu.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța