„Superimunitatea“ judecătorilor CCR, adoptată din nou de Cameră: Judecătorii nu pot fi reţinuţi, arestaţi sau trimişi în judecată fără acordul plenului Curţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 171 de voturi „pentru“, 91 de voturi „împotrivă“ şi nouă abţineri, modificările legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, după ce modificările au fost contestate la Curte de către 38 de parlamentari ai PNL şi USR, iar legea a fost declarată parţial neconstituţională.

Comisia juridică a modificat marţi legea pentru a fi în acord cu decizia Curţii. La art.66. alin (1),conform modificării, “judecătorii Curţii Constituţionale nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea plenului Curţii Constituţionale, la cererea Procurorului General al Parchetului de pe lâng ă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.

În forma declarată neconstituţională, procurorii nu puteau fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată decât cu acordul plenului CCR, la cererea ministrului Justiţiei, sesizat de procurorul general. Modificarea de către Comisiei permite acum urmărirea penală, iar reţinerea, arestarea, percheziţionarea sau trimiterea în judecată se poate face cu încuviinţarea plenului CCR, la cererea procurorului general, din procedură fiind eliminat ministrul Justiţiei.

O altă modificare prevede că cel care îl informează pe preşedintele CCR de o infracţiune flagrantă comisă de un judecător al Curţii este procurorul general, nu ministrul Justiţiei. De asemenea, art. 68 alin. (3), la propunerea PSD, se abrogă: „Judecătorul care a fost numit pentru restul de mandat al unui alt judecător va putea fi numit, la reînnoirea Cur­ii Constitu­ionale, pentru un mandat complet de 9 ani.”

Camera Deputaţilor are calitate de primă Cameră sesizată, proiectul urmând să ajungă la Senat pentru votul final şi la preşedinte pentru promulgare.

Sesizarea de neconstituţionalitate a modificărilor aduse Legii 47/1992 privind organizarea şi functionarea CCR fost depusă în 23 februarie de 38 de senatori PNL şi USR, care spun că legea a fost adoptată cu încălcarea mai multor dispoziţii constitutionale care prevăd ca justiţia se infaptuieşte în numele legii şi că este unică, imparţială şi egală pentru toţi.

Semnatarii sesizării spuneau că legea încalcă independenţa judecătorilor constituţionali, principiul separaţiei puterilor în stat, egalitatea cetăţenilor în faţă legii şi a autorităţilor publice şi recomandări ale Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept. 

„Această imunitate reglementată de legiuitorul ordinar pentru judecătorii Curţii Constituţionale este mai extinsă decât oricare dintre imunităţile şi măsurile de protecţie stabilite de legiuitorul constituant pentru parlamentari, pentru preşedintele României şi pentru membrii Guvernului", arătau senatorii PNL şi USR în sesizare.  

Sesizarea a fost admisă pe data 20 martie de către CCR, iar legea a ajuns din nou la Comisia juridică, unde a fost modificată.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă