Strategia lui Crin contra grupului Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Chiliman (stânga) a căzut în dizgraţia lui Crin Antonescu  Foto: mediafax

Liderul PNL a mutat bătălia cu Andrei Chiliman de la Delegaţia Permanentă de săptămâna viitoare la congresul din luna februarie pentru a fi sigur de rezultat.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, este hotărât să îl elimine din partid pe primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, pe care îl acuză de „trădare“. Edilul sectorului va avea, însă, parte de un tratament special. Cazul său nu va fi „judecat“ de Delegaţia Permanentă care se va reuni săptămâna viitoare, pentru a-i exclude pe primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, şi pe deputatul Octavian Bot.

Deşi ar fi avut acoperire statutară pentru a pune cazul lui Chiliman pe masa Delegaţiei Permanente, Antonescu a preferat să mute bătălia cu acesta la Congresul Extraordinar care va avea loc, cel mai probabil, în 23-24 februarie.

Motivul: Delegaţia Permanentă este un for mai restrâns, din care fac parte vicepreşedinţii partidului, şefii de filiale şi parlamentarii. La acest nivel, Chiliman, care este de 23 de ani în partid, are numeroase relaţii şi ar putea exista surprize la votul secret.

În schimb, la congresul partidului vor fi prezenţi şi numeroşi primari din teritoriu care pot fi uşor sensibilizaţi, pentru că alocările bugetare depind de oamenii instalaţi în guvern de Crin Antonescu.

Preşedintele PNL susţine că îşi doreşte să îi dea ocazia lui Chiliman să îşi apere punctul de vedere în faţa „unui for democratic“, dar a specificat clar că nu îl mai vrea pe primarul sectorului 1 în partid.

„Nu se poate însă, asta-i clar, după ce vom avea un congres clarificator în multe privinţe, să rămânem în acelaşi partid şi eu, şi domnul Chiliman.  Fie congresul hotărăşte că toată conducerea PNL, în frunte cu mine, a transformat un partid pro-occidental de 20 de ani într-un partid ex-sovietic, şi atunci plec, fie domnul Chiliman este un om care loveşte în mod trădător în acest partid, şi atunci nu mai are Domnia Sa ce căuta“, a afirmat, ieri, Antonescu la finalul şedinţei Biroului Politic Central.

Atac la gruparea Tăriceanu-Orban

Chiliman a replicat imediat. „Faptul că încearcă să pună semnul de egalitate între dânsul şi partid este o dovadă a unor reflexe nedemocratice pe care le are“, a comentat primarul sectorului 1.

Războiul dintre Crin Antonescu şi Andrei Chiliman datează din vara anului trecut când primarul sectorului 1 a fost debarcat din fruntea PNL Bucureşti, fiind acuzat că face jocurile lui Traian Băsescu.

De fapt, ţinta lui Antonescu este slăbirea grupării din sectorul 1, unde sunt parlamentari alţi doi adversari ai săi − Călin Popescu Tăriceanu şi Ludovic Orban. Cei doi sunt, însă, politicieni de anvergură în PNL şi Crin Antonescu a repetat, în permanenţă, că nu vrea să/i excludă din partid.

Ieri, însă, Antonescu i-a taxat pe Tăriceanu şi pe Orban fără a-i nominaliza. „Toţi cei care sunt invocaţi de domnul Chiliman, care tac, care gândesc precum domnul Chiliman, sunt invitaţi la cea mai democratică dezbatere cu putinţă“, a fost invitaţia lui Antonescu după şedinţa conducerii PNL.

Antonescu, însă, prefaţase reuniunea conducerii PNL prin două atacuri  mult mai dure la adresa lui Tăriceanu. El a declarat postului Antena 3 că probabil Chiliman crede că Tăriceanu şi-a pierdut curajul politic şi de aceea se luptă personal cu preşedintele PNL.

Mai mult, Antonescu a afirmat că Tăriceanu a „procedat neinspirat“ când a devenit „secundantul lui
Chiliman“. ;

Tăriceanu: „M-am simţit umilit“

 Invitat de Antonescu să îşi spună punctul de vedere, Tăriceanu a ieşit, ieri, la rampă cu o declaraţie fără precedent: „Eu totul pot să accept, până la atitudinea unora dintre colegi care mă umilesc. Acest lucru nu-l pot accepta şi de câte ori voi simţi că sunt în această postură – şi din păcate în ultima perioadă au fost câteva ocazii la care nu vreau să fac referire directă aici în care efectiv consider că am fost umilit – atunci îmi rezerv dreptul să reacţionez“, a comentat Tăriceanu.

„Într-un partid democratic, cum este, sper, PNL, fiecare are dreptul la propria opinie, cum domnul Antonescu are dreptul la opinia lui, eu am dreptul la opinia mea, pe care atunci când consider necesar o spun inclusiv în public şi sigur că faţă de o serie de luări de poziţie pe care Domnia Sa le are (Crin Antonescu, n.r.) îmi rezerv şi eu dreptul să am poziţiile mele“, a susţinut Tăriceanu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani