Ştirbu, PNL: Şefului PSD îi este dificil să înţeleagă ce înseamnă libertatea şi mecanismele democraţiei. Nu îşi poate ţine în frâu instinctele dictatoriale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei de cultură din Parlament, deputatul PNL Gigel Ştirbu, a declarat într-un comunicat de presă că este necesar, „mai mult ca niciodată” ca „partidele de dreapta să vorbească pe aceeaşi voce”, făcând apel la susţinerea moţiunii de cenzură a PNL. Acesta a spus că Liviu Dragnea „nu îşi poate ţine în frâu instinctele dictatoriale”, încercând „acapararea tuturor instituţiilor pentru folosirea lor în scopul propriului partid”.

Preşedintele Comisie de cultură din Camera Deputaţilor, deputatul PNL Gigel Ştirbu, a declarat că toate partidele de dreapta ar trebui să susţină moţiunea de cenzură a PNL împotriva guvernului Dăncilă, aceasta fiind soluţia pentru a scăpa România din declin. Ştirbu a explicat că „de când a preluat puterea, PSD s-a remarcat prin iniţiative legislative menite să suprime instituţii-cheie într-o democraţie şi vocile critice din societate”. 

„Dragnea doreşte distrugerea statului prin acapararea tuturor instituţiilor, prin folosirea acestora în scopul propriului partid:

- CNCD a devenit un  instrument de represiune politică la ordinul lui Dragnea care ia decizii scandaloase în privinţa personalităţilor publice incomode faţă de PSD,

- Avocatul Poporului care se dovedeşte a fi Avocatul PSD pentru că nu îndrăzneşte să conteşte la Curtea Constituţională Ordonanţele Guvernului abuzive, 

- Televiziunea Română în care controlul editorial exercitat de noua conducere e total, evident şi insuportabil şi exercitat prin nenumărate presiuni şi jigniri asupra jurnaliştilor săi

- Consiliul Naţional al Audiovizualului care a devenit o instituţie politizată iar derapajele constante ale membrilor săi, care teoretic ar trebui să monitorizeze derapajele în mass-media, sunt inacceptabile,

- Curtea Constituţională a României care prin majoritatea politică a rescris Constituţia şi a încălcat Constituţia încălcând independenţa Justiţiei şi afectând grav atribuţiile Preşedintelui şi mai ales având tentativa de a da ordine Preşedintelui”, a transmis Gigel Ştirbu într-un comunicat de presă. 

Vicepreşdintele PNL a mai adăugat şi că lui Liviu Dragnea „îi este dificil să înţeleagă libertatea şi mecanismele democraţiei”, neputând să îşi ţină în frâu instinctele dictatoriale. 

„Cred că şefului PSD  îi este dificil  să înţeleagă ce înseamnă libertatea şi mecanismele democraţiei şi că nu îşi poate ţine în frâu instinctele dictatoriale. Că este singurul care are voie să vorbească în guvern şi că absolut  nimeni nu are voie să-l contrazică. Este, într-adevăr, greu de crezut că România a ajuns aici, după ce au trecut aproape 30 de ani de la Revoluţie. Dreapta are o misiune istorică să salveze România de la distrugere”, a conchis Ştirbu.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”