Stănescu, atac la USR PLUS: S-au cocoţat pe like-urile de pe Facebook şi nu mai văd nici şobolanii din Bucureşti, nici copiii care mor de sete în trenuri oprite pe câmp

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Stănescu  FOTO Inquam Photos / George Călin

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a criticat, vineri, printre altele, reacţia autorităţilor cu privire la incidentele de pe calea ferată, dar şi situaţia deratizării din Capitală, susţinând că reprezentanţii USR sunt „orbi la nevoile românilor” şi nu dau dovadă de empatie nici în situaţii de criză.

„Directorul CFR, Ovidiu Vizante, este imaginea exactă a acestei guvernări PNL/USR. Niciodată ei nu sunt de vină. Dacă ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, vicepremierul Barna şi ceilalţi userişti îl apără, până în pânzele albe, pe acest individ lipsit de orice empatie faţă de acei copii şi călători, înseamnă că nu este absolut nicio diferenţă între ei. Cine se aseamănă se adună. Politica durerii în cot faţă de nevoile românilor este deviza useristă exprimată perfect de acest Vizante. Nu i-a cerut nimeni să mute trenuri şi locomotive stricate mai repede decât se poate”, susţine Stănescu într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, „ceea ce i se reproşează” directorului SNCFR „este indiferenţa, aroganţa şi tupeul cu care a tratat pasagerii din trenurile blocate”.

„Un pahar de apă şi un sandwich din bugetul CFR nu ar fi fost nicio pagubă. Dar cum să se gândească ei la un minim gest de compasiune, când durerea în cot este deviza asumată? Drulă îl ţine în braţe pentru că e mai important Vizante pentru el, decât toţi pasagerii din toate trenurile. Sunt orbi la nevoile românilor. S-au cocoţat pe like-urile de pe Facebook şi nu mai văd nici şobolanii din Bucureşti, nici copiii care mor de sete în trenurile oprite pe câmp, nici valul patru al pandemiei, nici creşterea euro, nici eşecul PNRR, nici agricultura care este la pământ. Această guvernare care funcţionează sub semnul şobolanului, într-o capitală a Uniunii Europene, este o ruşine”, a susţinut Stănescu.

Secretarul general a adăugat că Nicuşor Dan a devenit primarul Capitalei pentru a număra şobolanii. „Cine ar fi crezut că Nicuşor Dan va fi primar la Bucureşti ca să numere şobolanii de pe străzi şi să ne zică că sunt acelaşi număr ca şi în anii trecuţi? Dacă USR-ului i-ar fi păsat de pasagerii blocaţi în tren, Vizante era acum acasă şi nu-l mai deranja nimeni ca să-şi facă treaba de director al CFR. Iar dacă USR-ului i-ar fi păsat cu adevărat de români, împreună cu Vizante pleca şi Drulă. Dar nu le pasă. Pentru că pur şi simplu îi doare-n cot”, a conchis Paul Stănescu

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine