Stancu i-a cerut lui Niculae să intervină la Adriean Videanu pentru o numire la spitalul din Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşendintele CJ Brăila, Bunea Stancu, i-a solicitat patronului grupului InterAgro, Ioan Niculae, să intervină la Adriean Videanu când acesta asigura interimatul la Ministerul Sănătăţii pentru a desemna o anumită persoană într-o funcţie de conducere la spitalul judeţean Brăila.

"Bunea Stancu i-a solicitat lui Niculae să intervină la Videanu când acesta asigura interimatul la sănătate pentru a desemna o anumită persoană într-o funcţie de conducere la spitalul judeţean Brăila, demers cu care omul de afaceri s-a declarat de acord", se arată într-unul dintre volumele de urmărire penală ale dosarului de corupţie în care au fost deferiţi justiţiei Bunea Stancu şi Ioan Niculae, potrivit Mediafax.

La dosar se află şi alte interceptări de convorbiri telefonice care prezintă modul în care se negociau funcţiile de conducere publică.

Într-una dintre discuţii, vicepreşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu îi explică omului de afaceri Cristian Burci necesitatea apropierii unor persoane, în scopul numirii în funcţii publice, precum Sebastian Ghiţă sau Ioan Niculae.

"Gheorghe Bunea Stancu (G.B.S.): Nu eu ţi-am spus. Am vorbit şi cu Victor după aia şi i-am zis în maşină «băi, noi trebuie să ne apropiem trei patru oameni tu, Ghiţă şi încă doi, probabil Niculae şi încă unul».

Cristian Burci (C.B.): Normal.

G.B.S.: Mai mulţi, nu mă bag. Nici nu poţi să îi ajuţi pe toţi, că nu ai cum.

C.B.: Normal, normal.

G.B.S.: Chiar dacă ai vrea. Iar după aia, lasă, că din aia 2 o sa îl punem pe Nicu şi pe Cristi la o autoritate, e foarte bine. Nu o să pun eu şi cu tine 7 miniştri. Ai înţeles?

C.B.: Da. Noi trebuie să fim şi nişte oameni înţelegători că până la urmă contează contextul mare. Acuma, dacă se poate, da, că, vorba aia, sunt apropiaţi de noi. Dar dacă nu se poate, trebuie să şi..".

Ulterior demarării anchetei în acest caz, într-o declaraţie din 19 octombrie 2011, dată de Burci procurorilor DNA, acesta arăta că dorinţa era să fie cooptaţi oameni de afaceri cu care partidul să conlucreze şi să "identifice şi nevoile mediului de afaceri".

"Burci: Cred că domnul Gheorghe Bunea Stancu, când s-a referit la «3-4 pe care o să-i ia pe lângă el» a dorit să afirme că, intenţionează să fie cooptaţi în jurul PSD-ului, trei patru oameni de afaceri cu care să conlucreze în viitor şi împreună cu care să identifice şi nevoile mediului de afaceri", potrivit declaraţiei date de Burci procurorilor.

Direcţia Naţională Anticorupţie i-a trimis în judecată, miercuri, pe liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac, de la InterAgro, precum şi pe Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice. Dosarul a fost trimis la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

De asemenea, procurorii arată, în rechizitoriu, că a fost constituit un nou dosar, în care urmează să fie cercetate infracţiunile de folosire a influenţei sau a autorităţii politice, fals în înscrisuri şi spălare de bani, fapte comise de Gheorghe Teodorescu, de la INSOMAR, alături de Viorel Hrebenciu, Robert Negoiţă, dar şi oameni de afaceri precum Sebastian Ghiţă şi Emilian Dinescu.

Mai multe pentru tine:
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor