Şova, pedepsit de Ponta cu o vizită la Muzeul Holocaustului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Şova

Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a fost înlocuit din funcţie după ce a făcut declaraţii prin care nega Holocaustul evreilor din România.

Liderul PSD, Victor Ponta, l-a trimis la Washington, la Muzeul Holocaustului, pentru a înţelege drama evreilor din România. Senatorul va pleca, cel mai probabil, săptămâna viitoare. Pe durata călătoriei lui Şova la Washington, Victor Ponta va îndeplini funcţia de purtător de cuvânt al PSD.

Senatorul Dan  Şova afirmase, printre altele, că „la Pogromul din Iaşi au murit 24 de evrei" sau că „pe teritoriul României niciun evreu nu a avut de suferit". 
 Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel" l-a acuzat pe senator de încălcarea legii privind interzicerea negării Holocaustului.

Senatorul social-democrat şi-a exprimat, ulterior,  regretul, printr-un comunicat, pentru afirmaţiile făcute în cadrul unei emisiuni TV. „Mesajul care a ajuns în spaţiul public a fost în totală contradicţie cu ceea ce cred, gândesc şi simt în legătură cu drama poporului evreu", se arată în comunicatul acestuia.

Şi Victor Ponta şi-a cerut scuze, în numele PSD, pentru afirmaţiile lui Şova şi a catalogat întâmplarea drept „o mare gafă". Ponta a subliniat că evreii au fost omorâţi şi în România şi în Transnistria, acestea fiind „evenimente istorice pe care ar trebui să le cunoaştem şi să le recunoaştem". „În rest, singura scuză pe care o are este că nu avut niciun fel de intenţie, pur şi simplu a dat un răspuns absolut stupid la o întrebare şi cred că deja plăteşte pentru asta", a adăugat Ponta. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!