Şova: În 10 mai la Turda vom da ordinul de începere a lucrărilor pe autostrada Sebeş-Turda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că în 10 mai va da, la Turda, ordinul de începere a lucrărilor pe autostrada Sebeş-Turda.

Întrebat dacă autostrada Sebeş-Turda va fi terminată în timp util şi dacă nu există riscul să se piardă banii europeni, ministrul Transporturilor a răspuns că nu există niciun risc, deoarece legislaţia europeană permite să se opteze pentru "fazarea geografică şi tehnologică a oricărui proiect".

"Pe 10 mai la Turda vom da ordinul de începere a lucrărilor pe Sebeş-Turda. (...) Nu există niciun risc să se piardă bani europeni. În memorandumul care priveşte strategia de absorbţie, conform legislaţiei europene, ni se permite ca în septembrie 2015, văzând exact care este stadiul de construcţie, să optăm pentru fazarea geografică şi tehnologică a oricărui proiect. Deci dacă Sebeş –Turda nu se termină până în decembrie 2015, este suficient să informăm Comisia Europeană despre părţile pe care reuşim să le finalizăm, urmând ca restul să fie terminat din banii aferenţi lui 2014 - 2020. Este o procedură foarte simplă, verificarea comisiei vine în martie 2017 şi nu se pierd bani, tocmai de aceea s-a votat şi memorandumul pentru a se vota strategia de absorbţie", a afirmat Şova.

Întrebat dacă mai sunt probleme cu licitaţiile organizate pentru această autostradă, Şova a răspuns că pentru loturile 3 şi 4 s-au semnat contractele şi se dă ordinul de începere a lucrărilor, iar pentru 1 şi 2 vor mai fi făcute două reevaluări foarte simple, care se vor finaliza în cinci sau şase săptămâni.

CNADNR a selectat în decembrie 2013 constructori români, italieni şi austrieci pentru construcţia autostrăzii Sebeş-Turda, cu o lungime de 70 de kilometri, iar preţul pe kilometru este de 6 milioane de euro.

În aprilie, după ce instanţa a respins contestaţiile privind loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş-Turda, CNADNR a semnat contractele pentru proiectarea şi execuţia acestora, constructorii italieni şi austrieci selectaţi urmând să primească, în total, 1,1 miliarde lei (aproape 250 milioane euro), inclusiv TVA, pentru aceste proiecte.

Contractul pentru lotul 3, cu o lungime de 12,4 km, a fost atribuit asocierii italiene Tirrena Scavi - Societa Italiana per Condotte d’Acqua şi are o valoare de 420,5 milioane lei, fără TVA.

Al patrulea tronson al autostrăzii, de 16,3 km, va fi construit de PORR Construct - PORR Bau (Austria) în baza unui contract de 470 milioane lei, fără TVA.

Pentru celelalte două tronsoane se aşteaptă hotărârea instanţei.

Finanţarea este asigurată din fonduri europene (85%) şi bani de la bugetul de stat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort