Sorin Grindeanu, după trimiterea în judecată a lui Dragnea: „Deplasarea mea în SUA a fost plătită de PSD”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Grindeanu a FOTO: Facebook/ Sorin Grindeanu

Deputatul PSD Sorin Grindeanu a afirmat luni că deplasarea sa în Statele Unite, efectuată în perioada în care era premier, alături de Liviu Dragnea, a fost plătită din banii Partidului Social Democrat. Grindeanu a negat că Dragnea i-ar fi cerut să intervină pentru anumite contracte în domeniul militar: „Niciodată”. Acesta a mai adăugat că probabil va fi audiat şi în instanţă.

Sorin Grindeanu a susţinut că nu cunoaşte informaţii referitoare la noul dosar al fostului lider al PSD Liviu Dragnea, în legătură cu deplasarea în SUA.

„Nu ştiu absolut nimic, n-am văzut ştirea. Dacă s-a trimis în judecată, înseamnă că au fost informaţi cei care sunt inculpaţi. (...) Nu comentez. Am fost împreună atunci în Statele Unite. Despre restul, e parte din dosar. Am fost de două ori în calitate de martor audiat în acest dosar. Eu ştiu ce s-a plătit vizavi de deplasarea mea, s-a plătit de către partid avionul şi cazarea şi tot ce aveam”, a declarat Grindeanu la Parlament, informează Agerpres.

Deputatul PSD a adăugat că a refuzat să meargă în SUA pe banii Guvernului.

„Ceea ce pot să vă spun de plătit este că am refuzat, totuşi aveam calitatea oficială atunci de prim ministru şi toate cheltuielile de deplasare nu s-au făcut de către Guvern, s-au făcut de către PSD, al cărui membru eram. (...) Era o perioadă în care exista... subvenţia cred că era mai mare, n-aş şti să vă spun (de unde au venit banii - n.r.), că nu eram trezorier al partidului. Eu am primit invitaţia de la Liviu Dragnea, cerându-mi să merg împreună cu el în Statele Unite", a explicat Grindeanu.

Fostul premier a mai spus că s-a deplasat în SUA „la o zi sau chiar două zile” după Liviu Dragnea.

„Erau evenimentele pe care le cunoaşteţi - cele legate de depunerea jurământului. Care a fost scopul vizitei domnului Iohannis în urmă cu un an? Să-şi pună o şapcă în cap? Era o chestiune de un moment important, în care depunea jurământul noul preşedinte al Statelor Unite", a adăugat social-democratul.

Întrebat dacă vizita în SUA a avut caracter oficial, el a spus: „Semioficială”. Grindeanu a negat că Liviu Dragnea i-ar fi cerut să intervină pentru anumite contracte în domeniul militar: „Niciodată”.

„Probabil voi fi audiat şi în instanţă”, a mai adăugat social-democratul.

Fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un nou dosar, în care este acuzat de trafic de influenţă şi de folosire a influenţei sau autorităţii în legătură cu prezenţa sa la ceremonia de inaugurare a preşedintelui Donald Trump de la începutul anului 2017

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”