Sondaj. Unu din trei români are o părere bună despre Regele Charles. Cum e văzută revenirea la monarhie

0
Publicat:

Ultimul sondaj al Grupului Avangarde arată că 66% dintre cei chestionați nu vor revenirea la monarhie, deşi 44% apreciază rolul jucat de instituţia monarhică în istoria României, Regele Mihai fiind cel mai bine văzut dintre suveranii României moderne și contemporane.

Regele Charles la catafalcul Regelui Mihai FOTO Arhivă

Dintre cei chestionaţi, 44% au o părere bună despre importanţa instituţiei monarhice pentru România, în trecut, în timp ce 30% nu au o părere bună, iar 22% nu şi-au format o părere, potrivit studiului Grupului Avangarde, citat de HotNews.

La întrebarea legată de revenirea la monarhie, 66% au răspuns negativ, 18% au dat un răspuns afirmativ, iar 13% nu au putut aprecia. În ceea ce priveşte regii României care au făcut cel mai mult bine ţării, cel mai mare procent (19%) sunt cei care îl nominalizează pe regele Mihai. Regele Carol l este indicat de 14%, Regele Ferdinand, de 8% şi Regina Maria - 4%. De asemenea, 16% nu au putut formula un răspuns, iar 6% consideră că niciunul dintre foştii suverani nu a făcut bine ţării.

Referitor la părerea pe care au despre custodele Coroanei române, Margareta, 32% dintre subiecţi spun că au o prere bună. 44% spun că părerea lor nu este nici bună nici proastă, în timp ce 7% au o părere proastă. De asemenea, 9% nu au o părere sau nu ştiu cine este, iar 8% nu au răspuns.

În cazul Principelul Radu, doar 12% dintre cei chestionaţi au o părere bună, 31% spun că părerea lor nu este nici bună nici proastă, în timp ce 13% au o părere proastă. 31% nu au o părere sau nu ştiu cine este, iar 13% nu au răspuns.

Cum e văzut Regele Charles

Întrebaţi ce părere au despre Regele Regatului Unit, Charles al III-lea, 35% dintre repondenţi au o părere bună, 45% spun că părerea lor nu este nici bună nici proastă, 12% au o părere proastă, 2% nu au o părere sau nu ştiu cine este, iar 6% nu au răspuns.

Sondajul a fost realizat în perioada 29 mai – 1 iunie, telefonic, pe un eşantion de 864 de subiecţi, reprezentativ pentru populaţia adultă (18 ani şi peste) la nivel naţional. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3,4%.

Primir la Cotroceni

Președintele României, Klaus Iohannis, îl primește pe Regele Charles al Marii Britanii, de la ora 15.30, la Palatul Cotroceni, până în prezent fiind anunțață doar o alocuțiune, nu și o conferință de presă.

Programul oficial de la Palatul Cotroceni arată în felul următor în momentul de față:

- Ceremonia primirii oficiale;

- Fotografie oficială;

- Convorbiri tête-à-tête;

- Întâlnire cu autoritățile statului, reprezentanții societății civile și Corpul Diplomatic. Apoi alocuțiune. 

După întrevederea de la București, va începe turneul său transilvănean, Regele Charles urmând să ajungă la proprietățile sale de la Valea Zălanului, comuna Malnaș, în județul Covasna.

Vizita la Viscri, în județul Brașov, unde deține mai multe proprietăți, va avea loc marți, 6 iunie, ultima zi a șederii regelui Marii Britanii în România, au precizat pentru Europa Liberă.

Itinerariul detaliat al vizitei sale nu este însă cunoscut.

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a precizat că vizita pe care regele Charles al III-lea o va face în România are caracter privat.

Mai multe pentru tine:
Neti Sandu anunță zodia care se reinventează în 2026. Nativul trăiește un adevărat moment de renaștere
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie