SONDAJ Românii cred că ţara o ia razna. Care sunt principalele temeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş conduc România    Foto: Presidency.ro

Percepţia românilor faţă de direcţia spre care se îndreaptă ţara s-a prăbuşit faţă de luna decembrie 2014, când s-a aflat la un maxim istoric.

Barometrul INSCOP Research realizat la comanda ziarului „Adevărul“ arată că 58,8% din populaţie consideră că în România lucrurile merg într-o direcţie greşită (faţă de 52,3% în luna noiembrie), în timp ce părerea contrarie este împărtăşită de 30,9% din români (faţă de 34,3% în noiembrie). Dinamica acestui indicator arată că cifrele practic s-au inversat faţă de momentul în care preşedintele Iohannis câştiga alegerile.

Aşadar, în comparaţie cu măsurătoarea precedentă, se remarcă o creştere cu 6,5% a ponderii celor care privesc cu pesimism modul în care evoluează lucrurile în România. Or, cum în cele patru luni care s-au scurs de atunci nu au existat evenimente politice majore, foarte probabil, această evoluţie reflectă în primul rând dezamăgirea faţă de prestaţia cabinetului condus de Dacian Cioloş.

Înrăutăţirea stării de sănătate reprezintă principala sursă de îngrijorare pentru români, cu 20% din opţiuni (faţă de 20% în noiembrie 2015). Urmează la foarte mică distanţă diminuarea veniturilor, cu 17,8%, (faţă de 17,5% în noiembrie).

Posibilitatea producerii unui conflict/război în zonă îi îngrijorează pe 17,3% din români (faţă de 18,6% în noiembrie), pe fondul crizei refugiaţilor sirieni şi a permanentizării ameninţării teroriste, fără a uita, desigur, de tensiunile prelungite dintre Rusia şi NATO/UE. Urmează pierderea locului de muncă (13,3% în martie faţă de 11,7% în noiembrie) şi creşterea preţurilor (11,1% în martie faţă de 12,2% în noiembrie).

Priorităţi de guvernare

Aproape jumătate dintre români (45,6%) consideră că principala problemă cu care se confruntă România o reprezintă starea economiei şi lipsa locurilor de muncă. Rezultatul nu este surprinzător dacă ţinem cont că 42,2% din români au temeri privind securitatea economică. Pe poziţia a doua în lista priorităţilor se situează combaterea corupţiei cu 25,3%. Urmează îmbunătăţirea asistenţei medicale (9%), reducerea inegalităţilor dintre bogaţi şi săraci (8,2%), apărarea ţării împotriva ameninţărilor externe (5,7%), reducerea numărului de funcţionari şi reforma administraţiei publice (3,8%).

Sondajul a fost realizat între 21 şi 28 martie 2016, pe 1063 persoane cu o eroare maximă de +/- 3%.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete