Sondaj INSCOP. NATO, organizaţia cu cea mai mare încredere în rândul românilor. Cum sunt văzute Statele Unite, Rusia şi China

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, şi preşedintele Klaus Iohannis FOTO EPA-EFE

Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research, încrederea românilor în ţări, lideri şi organizaţii a scăzut considerabil. Se remarcă însă o scădere mult mai atenuată în ceea ce priveşte NATO, în care românii au cel mai ridicat nivel de încredere, fiind urmată de Germania, faţă de care cetăţenii spun că statul nostru ar trebui să se apropie mai mult în politica sa externă.

Încrederea în lideri, ţări şi organizaţii internaţionale scade semnificativ, arată un sondaj realizat de INSCOP Research. 

În acelaşi timp, 60% dintre români apreciază că SUA şi UE au mai degrabă o influenţă pozitivă asupra României, iar 30% sunt de părere că România ar trebui să se apropie mai mult de Germania în politica sa externă, mai arată sursa citată. 

Aproape 70% din cetăţeni spun că existenţa unei baze militare americane pe teritoriul ţării ajuta la apărarea ţării în cazul unei agresiuni externe şi 55% cred că NATO va apăra ţara. 

Astfel, dintre ţările şi organizaţiile enumerate, românii au cel mai ridicat nivel de încredere în NATO (47,1% faţă de 59,3% în iunie şi 49,4% în martie). 45,8% dintre români au încredere multă şi foarte multă în Germania (faţă de 49,2% în iunie şi 57,6% în martie) şi 42,5% în Uniunea Europeană (faţă de 55% în iunie şi 51,6% în martie). Dintre cei intervievaţi 40,3% declară că au încredere multă şi foarte în Statele Unite ale Americii (faţă de 47,8% în iunie şi 47,2% în martie). Încrederea în Rusia şi China se situează sub 20 de procente. 16,2% declară că au încredere în Rusia (faţă de 17,9% în iunie şi 16% în martie) şi 13,5% în China (faţă de 16,8% în iunie şi 19% în martie).

Sondajul de opinie ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false” – Ediţia a III-a – a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tankului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshall Fund of the United States – şi finanţat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.

Ancheta sociologică s-a derulat în perioada 15-27 septembrie 2021, metoda de cercetare fiind interviu prin intermediul chestionarului.Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului multistadial stratificat fiind de 1204 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.8 %, la un grad de încredere de 95%.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete