SONDAJ INSCOP Mitul „lucrului nemţesc“, spulberat de criza refugiaţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Germania, taxată de români pentru modul în care a gestionat criza migranţilor FOTO AP

Pe fondul crizei migranţilor, Germania trece de pe primul loc pe poziţia a şaptea în topul ţărilor simpatizate de români, unde conduc acum Spania şi Italia. La polul opus se află Rusia, Ungaria şi Ucraina.

Ţările care conduc în topul simpatiei faţă de alte ţări sunt şi destinaţii principale pentru imigraţia românească, relevă Barometrul INSCOP Research, realizat la comanda „Adevărul“. Astfel, pe prima poziţie a clasamentului se situează Spania (asociată cu un sentiment mai degrabă pozitiv de 84,3% dintre respondenţi), urmată de Italia (cu 82,7%) şi de Marea Britanie (cu 82%). Poziţiile următoare revin Franţei şi Olandei, pe care 79,9%, respectiv 78,6% dintre români le asociază mai degrabă cu sentimente pozitive. SUA ocupă locul al şaselea, fiind asociate cu un sentiment mai degrabă pozitiv de 78% dintre români.

Germania, în cădere

Germania, care a ocupat până acum primul loc în topul ţărilor preferate de români, pierde şase poziţii de la ultima măsurătoare a orientării generale a românilor faţă de alte ţări. 77,9% din respondenţi au asociat Germania cu un sentiment mai degrabă pozitiv. În februarie, Germania continua să fie în topul ţărilor faţă de care românii declarau sentimente mai degraba pozitive cu 87,3% opţiuni, în creştere cu 3% faţă de luna iulie.

Modul în care Germania a gestionat criza refugiaţilor pare să fi alterat sentimentele românilor faţă de această ţară. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a adoptat, mai întâi, o politică deschisă faţă de valul de imigranţi care se îndrepta spre Europa, apoi, depăşită de situaţie, a încercat să ia măsuri pentru a stopa afluxul de imigranţi când numărul de refugiaţi a atins cote alarmante. În urma acestei poziţionări, Germania a pierdut 10 procente în topul ţărilor preferate de români, iar Spania, care se afla pe locul al treilea, a trecut pe prima poziţie.

Rusia, la coada clasamentului

Cea mai iubită dintre ţările vecine României este, aşa cum era de aşteptat, Republica Moldova, faţă de care 74,3% au sentimente mai degrabă pozitive.

Cele mai puţin simpatizate de români sunt: Ucraina (cu 47% sentimente mai grabă pozitive) şi Ungaria (cu 36,7%). Clasamentul este încheiat de Rusia faţă de care doar 26,8% dintre respondenţi declară că au sentimente mai degrabă pozitive.

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!