SONDAJ 62% din români ar fi de acord ca Basarabia să se unească cu România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În România au existat mai multe marşuri pentru unirea Basarabiei cu România FOTO Arhiva Adevărul

Potrivit unei cercetări realizate de INSCOP Research la comanda ziarului „Adevărul“, 61, 7% din români ar fi de acord ca Republica Moldova să se unească cu România în cazul în care Basarabia ar rata procesul de integrare în UE.

Românii nu şi-au pierdut speranţa că România se va uni cândva cu Republica Moldov, relevă sondajul „Barometrul – Adevărul despre România“, realizat de INSCOP Research în perioada 7 – 14 noiembrie 2013. Conform cercetării efectuate la comanda ziarului „Adevărul“.

61, 7% din români sunt deschişi spre unirea cu Basarabia, dacă "fraţii de peste Prut" nu se vor integra în Uniunea Europeană. Totodată, un sfert dintre români (25,1%)  întrevăd, în viitor, unirea Basarabiei cu România, indiferent dacă aderă sau nu la UE.Tot o pătrime dintre respondenţi (25,6%) apreciază că, în viitor, Republica Moldova se va integra în Uniunea Europeană. Aşadar, 50,7% din români anticipează o orientare europeană a Chişinăului.

Volumul eşantionului a fost de 1.055 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi de peste 18 ani. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%.

Nu mai puţin de 28,4% din români sunt înclinaţi să creadă că Basarabia va rămâne aşa cum este acum, în vreme ce 7,5% din respondenţi sunt de părere că Republica Moldova se va apropia de Rusia.

Inscripţie invizibilă pentru jumătate dintre români

Notorietatea inscripţiilor de tipul Basarabia pământ românesc/ Basarabia e România este foarte ridicată. 44,4% dintre români declară că le-au văzut în spaţiul public.

Cunoaşterea inscripţiilor unioniste este mai bună la categoriile de vârstă mai tinere. Probabil explicaţia se leagă de mobilitatea mai mare a tinerilor, dar şi de obişnuinţa acestora de a citi mesaje tip graffiti. De asemenea, mesajele sunt percepute mai degrabă de persoanele cu un nivel mai ridicat de educaţie. De remarcat că în regiunea Muntenia-Oltenia-Dobrogea pare a exista un interes mai ridicat vizavi de inscripţiile Basarabia pământ românesc/ Basarabia e România decât în celelalte zone ale ţării. 52,1% din români declară că nu au văzut această inscripţie în spaţiul public.

51,7% dintre respondenţi cred că Republica Moldova este apropiată mai degrabă de România şi de UE, 25,7% cred că Basarabia este mai apropiată de Rusia şi Uniunea Eurasiatică, iar 15,8% - nici una nici alta.

De asemenea, trebuie observat faptul că, spre deosebire de ce ne arată datele uzuale de sondaj disponibile din Republica Moldova, românii cred că Moldova este mai apropiată de UE decât de Rusia într-o proporţie ceva mai mare decât o cred chiar şi cetăţenii republicii de peste Prut. Practic, suntem obişnuiţi să citim harta de la vest la est, în timp ce în Basarabia se citeşte şi de la est la vest. În România circulă destul de puţine informaţii despre spaţiul ex-sovietic, consecinţă a interesului foarte scăzut faţă de zonă. Probabil şi notorietatea proiectului Uniunii Eurasiatice este în România foarte slabă.

Obstacolul major? Opoziţia Rusiei

Respondenţii identifică următoarele dificultăţi în calea unei eventuale uniri: opoziţia Rusiei (52,4%), opoziţia unor cercuri din Moldova (10,5%), opoziţia unor cercuri din România (8,3%), opoziţia Occidentului (6,7%), altele nenominalizate (18,5%). De departe, cea mai serioasă sursă de opoziţie este văzută a fi Rusia, procentul corespondent acestei opţiuni fiind distribuit aproape omogen pe toate categoriile socio-demografice de respondenţi.

 Pe aceeaşi temă:

Cum explică Antonescu scăderea sa în sondaje: Guvernul este sabotat de Băsescu

INFOGRAFIE Adevărul despre România: partidele bat pasul pe loc

Sondaj CSOP: Ponta, lider la încredere. Antonescu a ajuns umăr la umăr cu Băsescu

SONDAJ Un român din patru ar vota un candidat al dreptei

SONDAJ Un român din trei crede că USL se va destrăma                                                                                                                         



 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta