Şoferii agresivi riscă să rămână fără permis - proiect de lege

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii ''agresivi'' ar putea fi sancţionaţi cu 6 până la 8 puncte amendă şi chiar suspendarea permisului, potrivit unui nou proiect de Cod Rutier depus la Senat, printre manevrele incriminate fiind schimbatul succesiv al benzilor pentru depăşirea coloanelor, claxonatul excesiv, condusul pe trotuar.

40 de aleşi din toate partidele au elaborat un proiect al unui nou Cod Rutier prin care propun definirea şi sancţionarea şofatului agresiv, pe care îl consideră sursa principală de accidente.

Propunerea legislativă prevede la articolul 136 obligaţia conducătorilor de vehicule de a nu adopta un comportament agresiv în trafic. Astfel, demararea în trombă, circulaţia cu viteză la o distanţă foarte redusă faţă de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât şi în lateral, în scopul agresării sau intimidării conducătorului acestuia, folosirea repetată a semnalelor luminoase sau a claxonului pentru obligarea nejustificată a conducătorului vehiculului din faţă de a elibera banda de circulaţie, conducerea unui moped sau a unei motociclete pe o singură roată, circulaţia pe o altă bandă decât prima, cu viteză redusă nejustificat, împiedicând circulaţia regulamentară a vehiculelor care se deplasează în urma sa, mersul înapoi cu spatele în scopul agresării sau intimidării celorlalţi participanţi la circulaţie ar putea intra în categoria "şofat agresiv".

Şoferii vor fi pedepsiţi, de asemenea, pentru: circulaţia cu autovehiculul pe trotuar, în lungul acestuia; realizarea intenţionată a unui derapaj controlat în vederea întoarcerii sau rotirii vehiculului; oprirea neregulamentară a vehiculului pe prima bandă blocând deplasarea vechiculelor aflate în spate, care au dreptul de a vira la dreapta la culoarea roşie a luminii semaforului; conducerea unui vehicul care poluează fonic, peste norma stabilită de regelemntările în vigoare, din cauza eliminării amortizoarelor fonice din tobă sau a utilizării unor astfel de amortizoare neomologate.

Toate acestea ar putea fi sancţionate, potrivit proiectului lege înscris la Senat, cu amenzi contravenţionale din clasa a III-a, între 6 şi 8 puncte amendă.

Sancţiunile se înăspresc pentru efectuarea unor manevre interzise, asociate comportamentului agresiv în trafic, cum ar fi: deplasarea succesivă, neregulamentară, de pe o bandă de circulaţie pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens; efectuarea manevrei de întoarcere a vehiculului prin folosirea frânei de ajutor; frânarea bruscă la revenirea pe bandă, imediat după ce conducătorului unui vehicul a efectuat o depăşire a unui vehicul, de natură a-l determina pe conducătorul acestuia din urma să schimbe brusc direcţia de mers sau să frâneze excesiv pentru a evita impactul; depăşirea neregulamentară a unei coloane oprite formată din vehicule obligate să oprească la pătrunderea într-o intersecţie, la trecerea la nivel cu calea ferată sau în alt caz de forţă majoră, în scopul de a plasa vehiculul în partea din faţă a coloanei.

În astfel de cazuri, şoferii riscă o amendă prevăzută în clasa a III-a (de la 6 la 8 puncte amendă) de sancţiuni şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

Amenzile contravenţionale se stabilesc pe clase de sancţiuni al căror cuantum este determinat de valoarea numărului punctelor amendă aplicate. Un punct amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie.

Iniţiatorii susţin, în expunerea de motive, necesitatea definirii şi sancţionării comportamentului agresiv în trafic. În textul propunerii legislative, aleşii definesc comportamentul agresiv drept ''efectuarea în mod voluntar a unor acţiuni sau manevre succesive, prevăzute în prezenta lege, în timpul conducerii, de către un conducător de vehicul, neconforme cu regulile de circulaţie sau de conducere preventivă, prin care aceasta stânjeneşte sau îi obligă pe ceilalţi participanţi la circulaţie să ia măsuri suplimentare pentru a preveni conducerea unui accident sau a nu periclita siguranţa circulaţiei''.

Potrivit explicaţiilor oferite de parlamentari, modificarea actualului Cod Rutier este necesară întrucât ''în aplicarea prevederilor OUG nr. 195/2002, Regulamentul de aplicare, precum şi a altor reglementări directe sau conexe existente se relevă deficienţe constând în existenţa dublei reglementări, interpretarea contradictorie a unor reglementări, reglementarea excesivă a unor situaţii prevăzute în lege şi existenţa unor lacune de reglementare pentru anumite situaţii din trafic''. 

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie