Social-democraţii vor scoate „Cartea neagră a regimului Băsescu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social democraţii au început să lucreze la „Cartea neagră a regimului Băsescu", informează Agerpres. Potrivit unui comunicat remis agenţiilor de presă, cartea va analiza în detaliu guvernarea PDL , precum şi activitatea parlamentară a acestui partid.

Temele pe care social-democraţii le vor aborda în material vor viza fraudele din Parlament, de la trecerea legilor prin falsificarea numărului de voturi, până la votul multiplu al unor parlamentari, avizarea pe bandă a iniţiativelor legislative propuse de Guvern, modificarea sau completarea unor legi în vigoare exclusiv în folosul unor sponsori de partid, dar şi adoptarea de legi care au dus la vulnerabilizarea sistemului economic şi cu efecte dezastruoase asupra mediului de afaceri, IMM-urilor, dar şi asupra societăţii româneşti în ansamblu.

În „Cartea neagră a regimului Băsescu", PSD va explica în detaliu „proiectele elucubrante" generate de ministerele PDL în domeniile de învăţământ, protecţie socială, agricultură, transporturi, dar şi cele „impuse prin secretarii de stat" în domeniul sănătăţii şi al mediului.

Cartea va fi însoţită de „Manualul marii corupţii din PDL", care prezintă cazurile a peste 100 de lideri democrat-liberali care au la bază informaţii transmise din terioriu sau prezentate de mass-media centrală şi locală. Materialul va cuprinde zonele de influenţă, contractele atribuite preferenţial, anchetele DNA şi Parchet asupra unor politicieni ai puterii şi muşamalizarea unor cercetări penale, se arată în comunicatul PSD.

Până acum nu au fost furnizate date privind autorul cărţii sau momentu în care aceasta ar putea fi finalizată.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul