SNSPA: Mirel Palada nu este cadru didactic titular şi nici profesor asociat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sociologul Mirel Palada. FOTO Marian Iliescu

Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, nu este cadru didactic titular şi nici profesor asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, au precizat vineri reprezentanţii SNSPA într-un comunicat de presă.

Precizările vin după ce organizaţia PACT pentru România a solicitat conducerii SNSPA să încheie colaborarea cu Mirel Palada, după ce acesta l-ar fi lovit pe senatorul USR Mihai Goţiu. 

„În acest moment, domnul Mirel Palada nu este cadru didactic titular şi nici profesor asociat al SNSPA. Regretăm faptul că imaginea SNSPA este folosită în interese exterioare mediului universitar. De asemenea, facem apel la responsabilitate, decenţă şi toleranţă din partea oricărui actor public. SNSPA susţine dezbaterile publice, bazate pe raţionamente valide, respect, iar neînţelegerile trebuie clarificate, cu bună credinţă“, se arată în comunicatul de presă. 

Totodată, SNSPA dezaprobă ferm orice act/element de agresivitate verbală sau fizică.  Joi, organizaţia PACT pentru România a solicitat conducerii Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative să încheie colaborarea cu Mirel Palada şi a condamnat „ferm“ comportamentul acestuia. 

Mai multe pentru tine:
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat