Silviu Prigoană a demisionat din PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Prigoană FOTO: Mediafax

Silviu Prigoană a anunţat, luni, ca demisionează din PDL şi va activa în continuare ca deputat independent. Silviu Prigoana a fost candidatul PDL în cursa pentru Primaria Generală a Capitalei, unde a obţinut 16,47% din voturi.

Deputatul Silviu Prigoană şi-a depus demisia din grupul PDL, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor. El a precizat că va activa din 10 septembrie ca parlamentar independent.

Demisia lui Prigoană din grupul PDL urmează să fie prezentată în plenul Camerei Deputaţilor, informează Mediafax.

Anunţul lui Silviu Prigoană vine la puţin timp după ce fiul său Honorius a declarat că s-a înscris în Organizaţia Municipală a PNL Bucureşti. Honorius Prigoana a candidat din partea PDL, la începutul anului 2010, pentru postul de deputat rămas vacant după plecarea lui Bogdan Olteanu la BNR.

Prima reacţie

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, astăzi, că demisia lui Silviu Prigoană din PDL este „gestul personal" al acestuia, pe care nu l-a comunicat conducerii PDL şi a arătat că orice plecare este o pierdere, dar la sfârşitul de legislatură nu este foarte important.

„E gestul personal pe care-l face. Nu l-a comunicat înainte. E sfârşit de mandat, fiecare încearcă să-şi găsească un loc, probabil, sub soare. Soarele nostru nu-i mai place", a precizat Toader pentru adevarul.ro.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune