Sigla ACL, inspirată din modelul USL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sigla Alianţei Creştin Liberale (ACL), proiect politic al PNL şi PDL, seamănă izbitor cu cea a USL, alianţă formată din PSD şi PNL.

Întocmai ca şi sigla USL, sigla ACL conţine iniţialele alianţei deasupra logo-urilor ambelor partide, încadrate într-un pătrat. Singurele mici diferenţe ar consta în colţurile rotunjite ale pătratului şi linia separatoare dintre iniţiale şi logo-urile partidelor.

PNL şi PDL au fuzionat sâmbătă doar pe hârtie. Din punct de vedere juridic, cele două partide urmează să se contopească într-o singură formaţiune de centru-dreapta, numită PNL, abia în 2017. Deocamdată, liberalii şi democrat-liberalii s-au înfrăţit sub umbrela Alianţei Creştin Liberale (ACL), cu scopul de a câştiga alegerile prezidenţiale din toamnă.

Conducerea alianţei PNL - PDL, aşa cum vor funcţiona cele două partide până în ianuarie 2015, va fi asigurată de 104 membri, care se vor reuni săptămânal în Biroul Politc Naţional (BPN). Comisiile de negociere ale celor două părţi au trebuit să pună pe hârtie conducerea interimară pâna la data fuziunii. „În perioada de la aprobarea prezentului Statut până la data de 1 ianuarie 2015 conducerea la toate nivelurile se va asigura în mod paritar, prin comasarea în mod corespunzător a organismelor respective“, precizează articolul 152 din statutul PNL.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”