Siegfried Mureşan, bilanţ după 3 ani de mandat la Bruxelles: Primul român în funcţia de negociator-şef al bugetului UE, 23 de rapoarte, 8 propuneri de rezoluţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Siegfried Muresan Foto Eduard Enea

La trei ani de la începutul mandatului de europarlamentar, deputatul european Siegfried Mureşan a realizat un bilanţ al activităţii sale la Bruxelles. Printre realizări se numără susţinerea a peste 23 de rapoarte, 8 propuneri de rezoluţie, precum şi 67 de luări de cuvânt în plenul Parlamentului.  Mai mult, Mureşan a fost numit anul acesta negociatorul-şef pentru bugetul UE pe 2018, fiind primul român numit pe această poziţie.

„Bilanţul de 3 ani de mandat al deputatului european Siegfried Mureşan (PPE / PMP), vicepreşedinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, cuprinde, printre altele, 23 de rapoarte (4 în calitate de raport principal şi 19 în calitate de raportor din partea Grupului Partidului Popular European - PPE), 8 propuneri de rezoluţie şi 67 de întrebări parlamentare şi luări de cuvânt în plen. Totodată, Siegfried Mureşan a fost desemnat anul acesta negociator-şef (raportor) al Parlamentului European pentru Bugetul Uniunii Europene (UE) din 2018, în valoare de 160,6 miliarde de euro, fiind astfel primul eurodeputat român din istorie în această poziţie, după ce anul trecut a fost raportor al Grupului PPE pentru Bugetul UE din 2017”, se arată într-un comunicat de presă remis Adevărul.

Negociator-şef pe buget

De la preluarea mandatului de negociator-şef pentru bugetul Uniunii Europene pentru anul 2018, eurodeputatul a urmărit transpunerea în negocierile purtate a priorităţilor din domeniul economic şi al siguranţei cetăţenilor europeni, dar şi cele din domeniul agricol sau a ajutorului acordat statelor din Vecinătatea Estică.

„Printre priorităţile negociate intens de Siegfried Mureşan pentru Bugetul UE 2018 se numără finanţarea priorităţilor de creştere economică ale UE, cu accent pe investiţii în infrastructură, cercetare, inovare, IMM-uri, principalele domenii care generează locuri de muncă, dar şi a celor pentru creşterea siguranţei cetăţenilor europeni. (..)Siegfried Mureşan susţine creşterea sprijinului acordat sectorului agricol european şi a sprijinului pentru statele din Vecinătatea Sudică şi Estică, mai ales celor care implementează acorduri de asociere cu UE, precum Republica Moldova, Georgia şi Ucraina”, se arată în acelaşi comunicat.

Proiecte pentru România

Printre realizări directe pentru România se numără alocarea a 3,5 milioane de euro pentru muncitorii disponibilizaţi de la Combinatul Mechel din Câmpia Turzii sau alocarea de fonduri pentru compensarea pagubelor indundaţiile din 2014.

„De la începutul mandatului şi până la 1 iulie 2017, când s-au împlinit 3 ani activitate a actualului legislativ european, Siegfried Mureşan a obţinut, printre altele, alocarea a 3,5 milioane de euro pentru muncitorii disponibilizaţi de la Combinatul Mechel din Câmpia Turzii, alocarea unui ajutor de 8,5 milioane de euro României pentru a compensa pagubele provocate de inundaţiile din 2014, mobilizarea anuală a 50 de milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru plata unui avans către statele europene lovite de catastrofe naturale”, reiese din comunicatul de presă.

Potrivit eurodeputatului, acţiunile din cei trei ani de mandat au fost îndreptate, în mare parte, spre măsuri din domeniul economic şi bugetar, considerate esenţiale pentru crearea de politici relevante la nivel naţional. Despre mandatul de negociator-şef al bugetului, Mureşan a declarat că va căutat ca priorităţile asumate la preluarea funcţiei, creşterea economică, locuri de muncă şi siguranţa cetăţeanului, să primească mai mulţi bani anul viitor.

„Obiectivul meu în negocieri este ca cele trei mari priorităţi pe care mi le-am asumat ca negociator-şef - creşterea economică, locurile de muncă şi siguranţa cetăţeanului - să primească mai mulţi bani anul viitor. Proiectul Comisiei Europene, bazat pe priorităţile solicitate de mine la începutul anului, prevede mai mulţi bani pentru aceste domenii şi mă voi lupta să păstrăm nivelul alocărilor pe parcursul negocierilor pentru că nu vreau reducerea bugetului pe domeniile importante pentru cetăţenii europeni”, a declarat eurodeputatul Siegfried Mureşan.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică