Şerban Nicolae, despre activitatea lui Kovesi: Astfel de acte sunt de natură să submineze autoritatea statală în România şi invită cetăţenii la dezordine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Şerban Nicolae. FOTO Inquam Photos

Şerban Nicolae, liderul senatorilor PSD, susţine că argumentele şi concluziile raportului prezentat de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, arată o situaţie fără precedent, fiind punctate acte de natură „să submineze autoritatea“ statului român, iar factorii responsabili ar fi trebuit să fi acţionat până acum.

„În mod cert, este o situaţie fără precedent. Chiar dacă ea a fost prevăzută ca ipoteză în lege, o asemenea situaţie în care ministrul Justiţiei să ceară revocarea din funcţie a unei persoane cu o asemenea poziţie este una fără precedent. Dar şi faptele, aşa cum au fost prezentate de ministrul Justiţiei, sunt fără precedent. Sinteza prezentată este una care ar trebui sa ne pună pe gânduri“, a declaat Şerban Nicolae, potrivit Agerpres

Social-democratul mai spune că raportul prezentat de ministrul Justiţiei arată „disfuncţionalităţi în aplicarea legii şi în asumarea unor raspunderi publice“.

„Concluziile unui asemenea raport ar trebui să ne dea de gândit tuturor, nu doar celor care au responsabilităţi publice, ci chiar cetăţenilor obişnuiţi, pentru că arată vulnerabilităţi ale autorităţilor statului român, arată disfuncţionalităţi în aplicarea legii şi în asumarea unor răspunderi publice, ceea ce ar putea pune în pericol drepturi şi libertăţi fundamentale, ar putea afecta instituţiile constituţionale ale statului român, respectarea democraţiei, a statului de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ale separaţiei puterilor în stat. Din această perspectivă, era de aşteptat ca factorii direct responsabili să fi acţionat din vreme, nu să se ajungă aici - să constatăm un anumit comportament sistematic şi repetat de conflict între instituţiile publice, de discreditare publică a unor autorităţi, prin contestare publică a deciziilor CCR, de subminare a autorităţii Parlamentului şi de intimidare a Guvernului", a arătat Şerban Nicolae.

Potrivit liderului senatorilor PSD, în esenţă, astfel de acte „sunt de natură să submineze însăşi autoritatea statală în România şi practic invită cetăţenii la dezordine“. Acesta concluzionează, ioronic: „Cine are putere, trăieşte după legea junglei, cei care nu au putere suportă consecinţele"

Pe aceeaşi temă:

Alina Mungiu: Mie mi se pare bine făcut raportul lui Tudorel Toader. România nu e Polonia

Petiţie online pentru susţinerea şefei DNA, semnată de aproape 8.000 de persoane: Domnule Iohannis, nu cedaţi presiunilor

Codrin Ştefănescu, despre revocarea lui Kovesi: În sfârşit cineva a rupt pisica. Este cutremurător ce scrie în raportul prezentat de Toader

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi: Răspund, punct cu punct, tuturor afirmaţiilor prezentate de ministrul Justiţiei

Presa internaţională relatează despre anunţul lui Tudorel Toader de a o revoca pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi

Revocarea şefei DNA: Capcana în care s-a trezit Iohannis. Cum va juca Dragnea

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima