Senatul face prima mutare împotriva DNA: frânează arestul preventiv. PNL a votat din nou alături de PSD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Chelaru, vicepreşedintele Senatului

Senatul a adoptat astăzi, prin vot secret, amendamentul depus de Cristiana Anghel (PC), Ovidiu Donţu şi Ioan Chelaru (PSD), prin care arestarea preventivă se va putea dispune doar dacă există probe sau indicii temeinice, nu suspiciuni rezonabile, aşa cum arată acum legea. Proiectul urmează să ajungă în Camera Deputaţilor, forul decizional.

Amendamentul la Legea pentru modificarea şi completarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală a fost adoptat cu largă majoritate: 88 de voturi „pentru“, 26 „împotrivă“ şi doar patru abţineri, ceea ce arată că PNL a votat din nou alături de PSD împotriva Justiţiei, lucru remarcat şi de premierul Victor Ponta. „O majoritate covârşitoare, 20 la 80. Ce se va întâmpla la Cameră, vă spunem când va fi la Cameră“, a comentat, scurt, premierul, împărţind din nou vina cu liberalii. Atât PSD, cât şi PNL au avut grijă să acopere urmele votului cu ajutorul Cristianei Anghel. Senatoarea „grevistă a foamei“ a venit la tribuna Senatului şi a propus vot secret, solicitarea sa fiind imediat aprobată cu 90 de voturi „pentru“. 

Vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru, unul dintre semnatarii amendamentului, a încercat câteva argumente. „Fiecare are propriile suspiciuni rezonabile. Toţi susţinem independenţa Justiţiei, dar, personal, cred în nişte valori. Una este adevărul, iar fără adevăr nu există libertate“, a declarat senatorul PSD IoanChelaru, vicepreşedintele Senatului.

Vot la foc automat

Senatorii Cristiana Anghel (PC) şi Ovidiu Donţu şi Ioan Chelaru (PSD) au propus, marţea trecută, în Comisia juridică, un amendament la Codul Penal şi cel de procedură penală, prin care ”măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice”, înlocuind sintagma ”suspiciuni rezonabile”.

Amendamentul a fost susţinut în şedinţa comisiei juridice de senatorul PSD Ovidiu Donţu, la proiectul pentru modificarea şi competarea legii nr. 286/2009, privind Codul Penal şi a legii nr. 135/2010, privind Codul de Procedură penală- L95/2015, şi a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Astfel, alineatul 1 al Articolului 202 din actuala lege, care prevede că ”măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă ”suspiciunea rezonabilă” că o persoană a săvârşit o infracţiune”, s-a modificat, prin amendament, cu următoarea formulare: ”măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”.

Potrivit argumentaţiei senatorilor care au iniţiat amendamentul, noua formulare este ”mai apropiată de principiul de drept, consacrat, conform căruia cercetarea în stare de libertate este regula, iar dispunerea unor măsuri de arest să fie excepţia.

Senatorii mai consideră că, în vechiul Cod de procedură penală, măsura arestării preventive faţă de un acuzat putea fi luată numai ”dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală”, iar în noul Cod de procedură penală, intrat în vigoare la 1 februarie 2014 9 articolul 233) condiţia de probe şi indicii temeinice a fost înlocuită cu cea de suspiciuni rezonabile.

”Aşa se face că de la începutul anului trecut, arestarea a devenit, dintr-o măsură excepţională, o regulă, fiind suficientă existenţa unui simplu denunţ ca ea să poată fi luată. De aici, plimbarea cu cătuşe a acuzaţiilor în faţa presei a devenit ceva cotidian, neexistând sancţiuni pentru încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prin afectarea imaginii persoanei”, se menţionează în motivaţie.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă