Senatul dă undă verde unei reprezentări mai mari a femeilor în Parlament. Listele pentru legislative trebuie să aibă minim o treime femei, iar o parte să fie pe locuri eligibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Gorghiu, una dintre principalele iniţiatoare şi preşedinta de şedinţă în ziua adoptării proiectului FOTO Facebook Alina Gorghiu

Senatorii au adoptat un proiect lege prin care pe listele de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi Senatului trebuie să fie minimum o treime femei, iar o parte dintre acestea să fie pe locuri eligibile. În prezent, doar 17% dintre parlamentari sunt femei, cu 2% mai puţin faţă de legislatura 2016-2020. Forul decizional este Camera Deputaţilor.

„Listele de candidaţi pentru Camera Deputaţilor, cu excepţia celor care conţin mai puţin de trei candidaţi, trebuie întocmite astfel încât să respecte cota minimă de reprezentare de 33% atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, din totalul candidaturilor propuse (...) Înscrierea candidaţilor în listele pentru Senat, respectiv pentru Camera Deputaţilor, se realizează prin alternarea de persoane de un gen cu alte două persoane de gen opus până la epuizarea locurilor de pe listă”, arată principalele amendamente ale proiectului de lege, trecut acum de Senat.

83 de senatori au votat „pentru”, iar 11 au fost „împotrivă”. Camera Deputaţilor va avea cuvântul final. Alina Gorghiu a precizat că în Parlament şi în Guvern putem observa „o subreprezentare izbitoare” a femeilor, iar în ultimii ani are loc un regres faţă de mandatul 2016-2020.

Majoritatea confortabilă

Şi în trecut au fost depuse iniţiative similare de creştere a nivelului de reprezentare a femeilor în politică, însă de fiecare dată de formaţiuni din opoziţie sau parlamentari care nu aveau în spate partide care să asigure o majoritate confortabilă. În cazul de faţă, formaţiunile din care fac parte iniţiatorii proiectului controlează circa 80% din legislativ.

În ceea ce priveşte reprezentarea femeilor în legislativ, România se clasează pe locul 25 din 27 de state ale Uniunii Europene, potrivit iniţiatorilor. Alte studii arată că pe locul 24, fiind în faţa a doar trei state: Cipru, Malta şi Ungaria. De altfel, şi la nivelul actualului Executiv există o reprezentare slabă a femeilor, în condiţiile în care singurul ministru este Gabriela Firea, titulara de la Familie şi Tineret.

Un număr mai mare de femei în legislativ ar aduce şi mai mulţi bani partidelor parlamentare în condiţiile în care Legea finanţării partidelor politice stipulează: „Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată dublu proporţional cu numărul mandatelor obţinute în alegeri de candidaţii femei”.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Rămas fără un picior, tatăl lui Meghan imploră disperat: ”Nu vreau să mor ca un străin”. Va fi impresionată Ducesa?
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat