Senatul a început cu o amânare procedura de înlocuire a lui Toni Greblă la CCR. Cine sunt candidaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Juridică a amânat audierile candidaţilor la funcţia de judecător al CCR pentru că nu s-a îndeplinit cvorumul de şedinţă. PSD a propus-o pe Maya Teodoriu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei, iar PNL o recomandă pe Monalisa Neagoe, membru CSM.

”Am propus o persoană care nu este afiliată în niciun fel unui partid politic, pe doamna judecător Monalisa Neagoe, fost preşedinte al Tribunalului Bucureşti timp de două mandate şi actual membru al CSM. Ne-am ţinut promisiunea şi am făcut o propunere care arată respect pentru elite, iar din CV-ul domniei sale se poate constata faptul că nu există motive pentru care doamna Neagoe să nu devină judecător al Curţii Constituţionale. În acest sens, aşteptăm toată susţinerea pentru propunerea noastră din partea colegilor din Senat”, a declarat co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu,  pentru Mediafax.

Pentru aceeaşi funcţie, PSD a propus-o pe Simona Maya Teodoroiu, secretar de stat în Ministerul Justiţiei din mai 2012, cu excepţia perioadei ianuarie - aprilie 2013, când a ocupat poziţia de secretar de stat la Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS) din cadrul Guvernului. Teodoriu a mai fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei în perioada 2002-2005.

Audierile candidaţilor pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale vor avea loc, miercuri, în Comisia juridică a Senatului.

„Ieri (luni - n.r.), la şedinţa Biroului Permanent am luat în considerare adresa trimisă de Curtea Constituţională, prin care suntem înştiinţaţi în mod oficial de demisia domnului Toni Greblă, judecător la CCR şi de vacantarea postului. Publicarea în Monitorul Oficial a deciziei de demisie a domnului Greblă este în sarcina Curţii Constituţionale şi a fost făcută deja. Noi am constat vacantarea postului şi am decis demararea procedurilor pentru numirea unui nou judecător la CCR. Miercuri va avea loc audierea la Comisia juridică şi joi, votul final“, a explicat Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul