Senatul a comemorat ziua Holocaustului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorii s-au reunit, astăzi, într-o şedinţă de plen comemorativă dedicată exprimării publice a compasiunii şi respectului în memoria victimelor Holocaustului din România.

UPDATE 13.30 Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a spus, în plenul Senatului, că în urmă cu peste şase decenii, în România şi în Europa a fost comisă o crimă îngrozitoare împotriva evreilor.

"Astăzi rememorăm o crimă îngrozitoare comisă aici, în România, şi în Europa, cu peste şase decenii în urmă. Pentru mine, ca avocat şi evreu, unul dintre cele mai înspăimântătoare aspecte este faptul că această crimă a avut loc în contextul colapsului total al instituţiilor juridice şi al statului de drept", a spus Mark Gitenstein.

UPDATE 13.16 Mai mult de jumătate dintre senatori lipsesc de la şedinţăi, locurile acestora din plenul Senatului fiind ocupate de angajaţi ai Senatului, colaboratori şi invitaţi. Printre absenţi se numără chiar preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

Lucrările au debutat cu un moment de reculegere în memoria victimelor Holocaustului.

Comemorarea este organizată de Senatul României, în colaborare cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.
Şedinţa are loc, la cererea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", în 10 octombrie, deşi 9 octombrie este ziua dedicată memoriei victimelor Holocaustului.

Institutul a precizat că în 9 octombrie este sărbătoare religioasă mozaică Shima Tora, când nu se pot organiza comemorări.

La şedinţă sunt prezenţi reprezentanţi ai Guvernului de la Bucureşti şi ai Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, dar şi oficiali din Israel şi Statele Unite.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat