Senatul a aprobat dezbaterea, în procedură de urgenţă, a proiectului de lege privind desfiinţarea SIIJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatul României FOTO: Inqam Photos/ George Călin

Senatul a aprobat solicitarea pentru dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Preşedinta Comisiei juridice a Senatului Laura-Iuliana Scântei a afirmat că joi a început dezbaterea în comisie a proiectului privind desfiinţarea SIIJ şi că actul normativ adoptat de către Guvern respectă recomandările exprese ale Comisiei de la Veneţia, Comisiei Europene, GRECO, Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni.

După ce Comisia juridică a Senatului va da raport pe acest proiect, acesta va fi votat într-un plen al Senatului, care este decizional pentru această propunere legislativă.

Pe 24 martie, proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ) a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de prim for sesizat.

Raportul adoptat de către deputaţi are şi un amendament prin care magistraţii nu pot fi trimişi în judecată fără încuviinţarea CSM în prealabil. Iniţiativa legislativă merge la Senat, care este for decizional.

Comisia juridică a Camerei adoptase, în urmă cu o săptămână de votul în plen, un raport favorabil la proiectul privind desfiinţarea SIIJ cu amendamente admise şi respinse.

Unul dintre amendamente care a fost depus de către deputatul minorităţilor Ionel Stancu prevede că:

„Art.95 - (1) Judecătorii şi procurorii pot fi percheziţionaţi, reţinuţi, arestaţi preventiv sau arestaţi la domiciliu numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Judecătorii şi procurorii pot fi trimişi în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, de corupţie şi de serviciu ori a unei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie numai cu încuviinţarea Secţiei pentru judecători sau, după caz, a Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.

(3) În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii şi procurorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei potrivit legii, Secţia pentru judecători sau, după caz, Secţia pentru procurori fiind informată de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia”.

Mai multe pentru tine:
Sâmbătă, Pelerinaj de Florii în Bucureşti. Traseul şi programul procesiunii
Katie Price „a fentat” audierea în procesul de faliment de la Înalta Curte pentru a pleca în Cipru cu iubitul ei. Ce scuză a găsit
Revenirea lui Halep, un fiasco. Roma i-a spus pas, Roland Garros se dezice de jucătoarele dopate
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Prima mașină cu conducere autonomă care „îți permite să-ți iei ochii de la drum”, scoasă la vânzare în SUA. Și nu e Tesla VIDEO
Orașul unde au fost descoperite peste 80 de specii de păsări. Multe sunt răpitoare și au cuiburile în fisurile blocurilor
Gripa aviară la vaci se răspândește rapid în Statele Unite ale Americii. Care este pericolul pentru Europa
Descalificare la Survivor All Stars România. Cine este concurentul care va părăsi competiția din Republica Dominicană
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
BEJ Prahova admite candidatura „baronului Lamborghini” Iulian Dumitrescu, cercetat penal, pentru un nou mandat la șefia CJ