Senatorul PSD Nicolae Moga vrea o nouă legislaţie care să asigure libertatea presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul PSD Nicolae Moga FOTO Arhiva Adevărul

Senatorul PSD Nicolae Moga a propus constituirea unui grup de lucru care să evalueze legislaţia existentă, în sensul modificării ei pentru a asigura libertatea deplină a presei şi pentru a preveni atacurile împotriva jurnaliştilor.

„Este cazul să acordăm atenţia cuvenită jurnaliştilor oneşti din presă. Şi fac o exemplificare concretă, referindu-mă la cei acreditaţi la Senat. Pentru informaţia corectă, transmisă în timp real, jurnaliştii îşi petrec 10-12 ore stând în picioare, cu un suc sau 2-3 cafele. Nu-şi permit să piardă timpul la masă pentru a nu pierde ştirea. Cu aparatura greoaie târând-o după ei, pentru că redacţiile nu au fonduri de investiţii pentru tehnică nouă. Ei sunt o echipă — a celor acreditaţi la Senat—, indiferent de canalul media. Nu se ceartă, nu au divergenţe, ci transmit ştirea fără nicio constrângere. Comportamentul lor ne poate folosi ca model. Prin conlucrare se pot realiza reglementări moderne, în spiritul apărării valorilor democratice ale unui stat de drept“, a spus senatorul PSD Nicolae Moga, potrivit Agerpress.

Senatorul spune c[ ultimele evenimente sunt îngrijorătoare în ceea ce priveşte libertatea presei. „Recunoaşterea dreptului jurnalistului de a exprima opinii fără a fi îngrădit de vreo autoritate politică, administrativă, economică sau juridică este o valoare inviolabilă şi nu suportă ingerinţe în câmpul competenţelor sale profesionale. În prezent asistăm la fenomene dramatice care impun o analiză detaliată şi măsuri urgente“, a mai spus Nicolae Moga.

Senatorul a votbit de situaţia precară în care se află presa. "Televiziunea publică, plătită din banii contribuabilului român, se află în imposibilitatea de plată a angajaţilor, dar şi de preluare a transmisiilor internaţionale de interes: finala la tenis, meciuri importante de handbal, fotbal etc. Decizia de evacuare a celor 5 posturi ale trustului Intact va produce o întrerupere a emisiei acestora, dacă va fi pusă în aplicare în termen restrictiv. 'Insolvenţa' atribuită celorlalte posturi — Realitatea, B1, RTV şi alte surse media — ne duc cu gândul la dorinţa unora de a exista un post unic sau niciunul", a spus senatorul PSD.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare