Senatorii au început studierea materialului probatoriu în cazul Vosganian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian FOTO Adevărul

Comisia juridică a Senatului s-au întrunit miercuri, în şedinţă secretă, pentru a discuta solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind începerea urmăririi penale împotriva ministrului Varujan Vosganian.

UPDATE "De luni au venit dosarele de la Parchet şi astăzi Comisia întrunită în plenul ei, toţi membrii ei fiind prezenţi, am început să studiem dosarul şi toate materialele probatorii care ne-au fost înaintate", a declarat preşedintele acestei Comisii, Tudor Chiuariu (PNL). la finalul şedinţei.

Acesta a precizat că, în acelaşi timp, senatorul Varujan Vosganian a înaintat Comisiei o adresă prin care anunţă că va fi prezent la şedinţa din 1 octombrie, aşa cum s-a stabilit anterior, ca să îşi exercite dreptul la apărare.

"De asemenea, ne-a înaintat deja un prim punct de vedere asupra referatului pe care l-am primit şi pe care i l-am comunicat încă de săptămâna trecută. (...) Punctul de vedere a fost transmis astăzi şi, în consecinţă, nici nu l-am studiat, dar a fost înaintat tuturor membrilor Comisiei", a mai spus Tudor Chiuariu.

Săptămâna trecută, Senatul a amânat discutarea cererii procurorilor de ridicare a imunităţii lui Vosganian, motivând că nu s-a primit de la Parchet întregul dosar, ci doar referatul anchetatorilor. Astăzi, senatorii se vor întruni pentru a studia materialul probator.

Totodată, senatorii au decis ca Vosganian să aibă dreptul de a se prezenta în faţa Comisiei juridice, la 1 octombrie, pentru a-şi exprima punctul de vedere.

Varujan Vosganian este acuzat de complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în perioada 2006-2008, când era ministru al Economiei, în Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu. Procurorii susţin că Vosganian şi Adriean Videanu au susţinut în Guvern mai multe acte prin care sprijineau interesele financiare ale lui Ioan Niculae, folosind SNGN Romgaz în interesul firmei SC Interagro SA, deţinută de Niculae.

Ministrul Economiei s-a declarat nevinovat în repetate rânduri, calificând măsura pe care a aplicat-o în dosarul Romgaz drept „un gest de politică industrială salutară“.

„Am oferit un discount la preţul Romgaz de 7% din preţ, Romgaz a reuşit să recupereze datorii de zece ori mai mari, s-au deschis două combinate, s-au investit peste 50 de milioane de euro în urma acestei alocări. De oriunde aţi lua această chestiune, este un gest de politică industrială salutară“, declara Vosganian, recent, la postul Digi 24.


Citeşte şi:

Varujan Vosganian şi Adriean Videanu, suspectaţi de subminarea economiei naţionale

Procurorul general a solicitat luni Senatului şi, respectiv, şefului statului declanşarea procedurii pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian şi, respectiv, Adriean Videanu. Pentru Vosganian, anchetatorii au nevoie de aviz parlamentar, iar pentru Videanu de la preşedintele României. Cei doi sunt acuzaţi de complot şi subminarea economiei naţionale.

Vosganian: În timp ce eu „subminam” economia, două combinate chimice s-au deschis datorită măsurii mele

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că în timp ce el „submina” economia, datorită măsurii sale de a acorda un discount industriei chimice la achiziţia de gaze s-au deschis două combinate chimice.

Adriean Videanu, urmărit penal în dosarul în care este acuzat de complot şi subminarea economiei naţionale

Fostul ministru Adriean Videanu a fost audiat joi de procurorii Parchetului General în dosarul în care este cercetat pentru complot şi subminarea economiei naţionale. Cu această ocazie, preşedintele PDL Bucureşti a fost informat că împotriva sa a fost declanşată urmărirea penală. Aceasta însă susţine că are toate probele şi argumentele pentru a-şi dovedi nevinovăţia.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort