Senator PSD, discurs ironic la adresa preşedintelui, în plenul Senatului, cu o sapă în mână: Mă scuzaţi dragi colegi, dar ţara merge tot mai prost

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senator cu sapa în Parlament FOTO Captură / Senatul României

Senatorul PSD Călin-Gheorghe Matieş a venit la tribuna plenului din Senat cu o sapă. Parlamentarul a ţinut un discurs ironic la adresa preşedintelui Klaus Iohannis

”Înainte să încep declaraţia politică vreau să vă prezint noua crosă <driver>, este de distanţă, pentru că la cum domnul preşedinte şi domnul Cîţu au adus ţara, în ce situaţie economică şi politică suntem, va trece mult timp până ne revenim. Apropo, vreau să le transmit că poziţie e aşa, puţin aplecat în faţă şi la sapă şi la golf”, a declarat Social-democratul în plenul Senatului. 

El a completat că „trebuia să ne invite la altceva domnul preşedinte, nu la golf pentru că această crosă este la cum ne-au adus dânşii, la o sapă de lem. Am o sapă de metal, nu am mai găsit o sapă de lemn dar cred că domnul Iohannis şi Cîţu, la situaţia la care ne-au adus, nu ne vor trebui crose, vor trebui sape, să ne revenim. Mă iertaţi dragi colegi, dar ţara merge tot mai prost şi noi trebuie să facem mult mai mult”. 

Conform regulamentelor de acces în Palatul Parlamentului, este interzisă intrarea cu arme albe.  

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă, la evenimentului organizat de compania Dacia Renault cu prilejul decernării premiilor Cupei de Golf „Paul Tomiţă”, că golful, un sport care nu e deloc exclusivist şi care oferă un foarte bun prilej de a petrece mai mult timp în natură, se poate practica la orice vârstă, încurajând pe cât mai mulţi să descopere acest frumos sport, care oferă multe satisfacţii.

   

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!