Seila Abdulamit, tătăroaica de 26 de ani aflată pe listele PSD: Am votat cu Victor Ponta în 2014. Dragnea a fost ţap ispăşitor la referendumul din 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Seila Abdulamit, candidat PSD Bucureşti la alegerile parlamentare, a vorbit, la Adevărul Live, despre motivele candidaturii sale, despre ce modele politice are, dar şi despre proiectele pe care le are în vedere în Parlament.

Principalele declaraţii:

Pe preşedintele PSD Liviu Dragnea îl cunoşti personal?

Da, îl cunosc. Nu am avut discuţii foarte dese pentru că este o persoană destul de ocupată şi îl mandatează pe Gabriel Petrea să discute cu noi. La un moment dat se tot învârtea un vide cu dumnealui şi cu mine, cu nişte concluzii pripite şi nedocumentate. Fiind absolvent al Facultăţii de Transporturi, dumnealui s-a gândit că ar fi o tematică bună să discutăm în acea cameră de cămin. Am venit atunci pentru că voiam să vorbesc cu dumnealui despre tineri. Eu îmi asum că am stat la cămin. 

Liviu Dragnea a cerut prezenţa ta pe listă?

Discuţiile au fost purtate cu Gabriel Petrea. Dacă dumnealui şi cu Gabi au discutat ceva în privat, asta nu amd e unde să ştiu. Gabi a fst cel care mi-a propus. Discuţiile au fost oficiale. Dacă citeai, vedeai că am fost liderul studenţilor, că am făcut o Facultate, am avut activitate şi nu am un părinte care să fie vreun baron. M-a deranjat pentru că a fost prima dat când am fost expusă la o tematică de genul. Discuţia nu a fost cu domnul Dragnea şi nu ştiu cât a influenţat dumnelaui prezenţa mea acolo. 

Ai avut o problemă cu faptul că Liviu Dragnea este condamnat penal cu suspendare în momentul în care te-ai înscris în partid?

Dumnealui reprezintă partidul. El a primit o condamnare pentru ceva ce mai mulţi au săvârşit. Dumnealui este un ţap ispăşitor pentru mai mulţi colegi şi a celor din USL. Cei care comentează sunt, probabil, aceiaşi care săvârşeau la acel moment aceleaşi activităţi. 

Tu ai votat la referendumul din 2012?

Da, din ce îmi amintesc. 

Pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu?

Aşa cred. Nu îmi mai amintesc. Nu eram atunci aşa de prinsă în vâltoarea activităţilor politice. 

Înainte să candiezi, în ce măsură te interesa politica din România?

Urmăream, dar mai mult în sfera educaţională şi de tineret. Asta mă interesa. 

La alegerile prezidenţiale din 2014 îţi aminteşti cu cine ai votat?

Da. Acolo îmi amintesc. A fost Victor Ponta, alegerea care nu a câştigat. 

Şi în 2009, tot candidatul PSD?

Eram la liceu. Împlinisem 18 ani şi activităţile mele nu erau în zona politică. Nu a fost un punct culminat. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani