Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Ion Stoica, a fost numit secretar general al MAI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Ion Stoica, a fost numit, luni, din nou secretar general al Ministerului Administraîiei şi Internelor (MAI) în locul chestorului de poliţie Irina Alexe, numit în luna martie de către fostul ministru Gabriel Berca.

"Începând cu data de astăzi, 14 mai a.c., prin decizia primului-ministru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 14 mai 2012, Ion Stoica exercită cu caracter temporar funcţia publică de secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Decizia a fost emisă la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu avizul favorabil al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici", informează Biroul de presă al MAI.

Anterior acestei date, chestorul de poliţie Ion Stoica a îndeplinit atribuţiile funcţiei de inspector-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, a precizat sursa citată.

Ion Stoica a mai deţinut funcţia de secretar general al MAI şi pe cea de adjunct al Poliţiei Municipiului Piteşti.

Regele asfaltului din Argeş, Cătălin Spătaru, cercetat într-un caz de evaziune fiscală, este finul lui Ion Stoica, aminteşte Mediafax.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare