Şedinţă tensionată în Parlament. Proiectul UDMR privind reducerea de la 20% la 10% a pragului privind folosirea limbii materne, respins şi în plen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul de lege propus de UDMR care prevede reducerea pragului de reprezentare de la 20% la 10% pentru folosirea limbii materne în administraţia publică locală a fost respins, miercuri, de Camera Deputaţilor, după ce 256 de aleşi au votat împotrivă şi doar 21 „pentru“. La şedinţa de la comisii, aleşii USR au părăsit lucrările.

UPDATE În plen au votat în favoarea proiectului numai deputaţii UDMR — 21. Proiectul a fost respins de 256 de deputaţi, iar patru s-au abţinut.

Liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a susţinut în plen că proiectul de lege „nu face altceva decât să aplice recomandarea Comitetului miniştrilor ai Consiliului Europei din 2012". „Este important să arătăm în 2017 că România ştie să-şi asume identitatea europeană, că este deschisă oricăror soluţii care aduc minorităţile naţionale mai aproape de ţara în care trăiesc", a susţinut el care a cerut plenului adoptarea proiectului.

Deputatul PNL Florin Roman a arătat că România respectă în integralitate Convenţia cadru privind protecţie minorităţilor naţionale. „Documentul des invocat de liderii UDMR pentru completarea şi modificarea Legii 2015—2001 nu conţine niciun paragraf referitor la scăderea pragului pentru minorităţi, nu se referă la steaguri pe criterii etnice şi inscripţii bilingve. Toate prevederile Convenţiei sunt respectate în România în localităţile unde populaţia de etnie maghiara depăşeşte 20 % din totalul populaţiei şi respectă şi articolul 120 din Constituţie. Recomandările comitetului de experţi către comitetul de miniştri la care faceţi referire datează din 2008, iar acele recomandări sunt preluate in 2012, de atunci foarte multe lucruri sau schimbat în bine pentru tot ceea ce înseamnă minorităţi naţionale în România. România este un exemplu de bune practici în domeniul respectării drepturilor minorităţilor şi trebuie să fim mândri cu acest lucru", a spus liberalul.


„Este un vot surprinzător. S-a votat înainte de a se discuta pe articole, mulţi colegi au venit pregătiţi să îl respingă“, a spus deputatul UDMR Marton Arpad. Respingerea proiectului s-a făcut fără a fi dezbătut pe articole, la final aplaudându-se respingerea acestuia. 

În timpul şedinţei, reprezentanţii USR au părăsit sala. „Tocmai am părăsit în semn de protest, împreună cu colegii mei din USR, şedinţa comuna a comisiilor juridică, administraţie şi drepturile omului pe proiectul UDMR de reducere a pragului lingvistic după ce Eugen Nicolicea mi-a tăiat microfonul. Pentru ca am spus clar şi răspicat ceea ce spun din iunie: vreau să votez pentru reducerea pragului, e dreptul fundamental al maghiarilor, dar este foarte grav că UDMR-ul a negociat o problemă fundamentală de valori cu un condamnat penal care căuta să-şi salveze pielea politică înaintea moţiunii de cenzură", a scris, pe Facebook, deputatul USR Tudor Benga.

Proiectul UDMR urmează să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor, prim for pentru această iniţiativă legislativă. Proiectul de lege prevede că în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 10% din numărul total al locuitorilor, şi-au declarat apartenenţa etnică sau în care există un număr semnificativ de cetăţeni aparţinând minorităţilor naţionale, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia folosirea limbii materne, în conformitate cu procedurile Constituţiei, ale prezentei legi şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte. 

Iniţiatorii vor scăderea pragului de la 20 la 10% pentru numărul persoanelor aparţinând minorităţii naţionale din totalul populaţiei unităţii administrativ-teritoriale, cu introducerea unui prag alternativ.

Liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a vorbit, marţi, la Adevărul Live, despre proiectul de lege care propune ca statul să asigure folosirea limbii materne în comunităţile unde există cel puţin 10% minoritari, în condiţiile în care Legea actuală stipulează 20%. Liderul maghiar s-ar mulţumi să se ajungă la un compromis de 15%. Însă dacă PSD nu va fi de acord nici nu acest procent, atunci colaborarea dintre cele două partide s-ar putea destrăma.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”