Şedinţa Senatului a fost suspendată pentru că nu s-a întrunit cvorum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şedinţa Senatului a fost suspendată, luni seară, fără a se putea adopta proiectele de lege aflate pe ordinea de zi, după ce preşedintele forului, Vasile Blaga, a constatat lipsa cvorumului.

În timpul şedinţei, Vasile Blaga îi garantase viceliderului senatorilor PSD, Alexandru Cordoş, care invocase lipsa cvorumului, că nu va permite adoptarea niciunui proiect dacă votul nu va indica faptul că în sală sunt 68 de senatori prezenţi.

După dezbaterile generale pe marginea proiectelor de lege, social-democratul a anunţat începerea votului.
Primul proiect supus votului a întrunit 64 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă", moment în care Vasile Blaga a anunţat închiderea lucrărilor, din cauză că în sală nu era întrunit cvorum.

"Sunt doar 65 de voturi. Ne oprim aici", a spus Blaga.
Pe ordinea de zi a şedinţei au figurat o informare privind scrisoarea preşedintelui României referitoare la continuarea utilizării, în anul 2012, a Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu din Constanţa şi a Portului Maritim Constanţa, precum şi a infrastructurii rutiere şi feroviare din zona Mihail Kogălniceanu, în Constanţa.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa