Şedinţă pe tema energiei la Guvern. A fost prezentată soluţia de simplificare a procedurilor de decontare a facturilor către furnizori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciuca FOTO Guvernul Romaniei

Premierul Nicolae Ciucă a participat la reuniunea Comitetului interministerial în domeniul energiei, pentru a analiza setul de măsuri privind protecţia populaţiei şi economiei faţă de creşterea preţiurilor la energie. În cadrul şedinţei a fost prezentată soluţia de simplificare a procedurilor de decontare a facturilor către furnizori, care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Totodată, Guvernul transmite că „va continua procesul de colectare a propunerilor avansate de partenerii de dialog social şi de autorităţile responsabile, urmând ca săptămâna viitoare să fie reluate întâlnirile de discutare a soluţiilor”.

Potrivit sursei citate, „Ministerul Muncii, împreună cu ministerele Economiei şi Finanţelor, într-un efort comun au prezentat noul mecanism de decontare a facturilor pentru furnizori. În acest fel, furnizorii îşi vor putea ridica sumele decontate mult mai uşor, iar plăţile se vor putea face imediat. Ordinul urmează să fie publicat în această seară în Monitorul Oficial, iar acesta face parte din setul de măsuri sustenabile pus la punct de Guvernul României, set ce urmăreşte atât protejarea consumatorilor, cât şi sprijinirea furnizorilor de energie din România”.

De asemenea, Executivul a mai informat că „propunerile au fost dezbătute şi centralizate, urmând ca noi propuneri să fie primite în decursul zilelor următoare. După centralizarea acestora, propunerile vor fi trimise către ministerele de resort, pentru a fi analizate şi integrate în pachetul care va fi pus în aplicare”, precizând că „toate aceste propuneri venite atât din partea membrilor şi invitaţilor Comitetului, cât şi din partea Guvernului României, au ca ţel găsirea soluţiilor potrivite pe termen scurt şi pe termen lung pentru stabilizarea situaţiei energetice în România şi pentru dezvoltarea capacităţii de producţie a energiei pe teritoriul ţării”. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări