Secretarul general al Guvernului: „Se vor publica toate datoriile chiriaşilor RA-APPS”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul general al Guvernului, Ion Moraru, a declarat joi că Guvernul va publica în curând toate datoriile chiriaşilor RA-APPS.

„Vă asigur că în curând se vor publica şi toate datoriile pe care le au toţi chiriaşii de la RA-APPS, indiferent că sunt persoane fizice sau juridice şi că există voinţă politică să se vândă aceste imobile. Oricum se vor vinde foarte curând toate", a declarat Moraru.

Potrivit lui Moraru, în categoria celor care beneficiază de case RA-APPS nu a fost introdusă categoria secretarilor-generali adjuncţi. „Legea prevedea până la Ordonanţa 96 că beneficiau secretari generali şi apoi directori generali. În nomenclatorul funcţiilor la diverse instituţii mai există două funcţii care beneficiază şi acum de case RA-APPS, anume secretarii generali adjuncţi şi şefii de departamente care sunt în special la Senat şi Camera Deputaţilor. Deci directori generali erau, nu s-au introdus", a precizat Moraru.

Recent, Guvernul a făcut publică o listă cu numele celor care ocupă case de la RA-APPS. Gabriel Cotabiţă, Ion Ţiriac, Gelu Voican Voiculescu, Mioara Roman şi Mircea Geoană stau în case ale RA-APPS, deşi nu au calitatea de demnitari

Mai multe pentru tine:
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Alertă în Năvodari după ce o șoferiță a rupt o conductă de gaz: 30 de case, evacuate. „Toată lumea spunea să fug”
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Năsui (USR) a depus proiect pentru desființarea pensiilor speciale ale primarilor: „Guvernul n-a tăiat nimic de la politicieni”
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”