Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor reţinut pentru şantaj, plasat sub control judiciar cu interdicţia de a părăsi ţara. Premierul l-a demis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ninel Cercel FOTO staredefapt.ro

Tribunalul Braşov a respins, vineri, propunerea DNA de emitere a unui mandat de arestare preventivă pe numele secretarului de stat din Ministerul Transporturilor Ninel Cercel, reţinut pentru şantaj într-un dosar instrumentat de DNA şi deschis după incendiul produs în Gara Breaza la un tren care transporta azotat de amoniu. Magistraţii au dispus pplasarea demnitarului sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara.

Potrivit soluţiei publicate pe portalul instanţelor de judecată, magistraţii Tribunalului Braşov au respins, vineri seară, cererea DNA de arestare preventivă a secretarului de stat Ninel Cercel, însă soluţia poate fi contestată de către procurori în termen de 48 de ore de la pronunţare. Judecătorii au dispus, în schimb, măsura controlului judiciar faţă de Ninel Cercel, acesta având interdicţia de părăsi ţara fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar şi de a comunica, direct sau indirect, cu directorul din CFR pe care l-ar fi şantajat sau cu martorii din dosar.

Procurorii pot contesta soluţia Tribunalului Braşov la Curtea de Apel.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ninel Cercel a fost reţinut de procurorii DNA, sub acuzaţia de şantaj, în cazul trenului cu azotat de amoniu la care s-a produs un incendiu, în 1 noiembrie, în Gara Breaza.

În contextul acestui incident, începând din 1 noiembrie secretarul de stat Ninel Cercel i-a solicitat imperativ, direct sau prin intermediari, directorului Centrului Zonal Marfă Braşov să demisioneze pentru că în caz contrar va fi demis, chiar dacă incidentul nu s-a produs pe raza sa teritorială de responsabilitate.

„Varianta oferită de inculpat părţii vătămate în schimbul demisiei a fost că va fi absolvit de orice răspundere disciplinară, va avea în continuare un post de consilier pe care inculpatul îl va înfiinţa special şi la Braşov, promiţându-i totodată că ulterior, în cadrul reorganizării CFR Marfă, îl va susţine în faţa ministrului pentru a fi numit şef de regională. Partea vătămată nu a acceptat condiţiile inculpatului, astfel încât mijloacele de constrângere folosite de inculpat au fost ameninţarea cu controale în urma cărora va fi demis", arată DNA.

Potrivit anchetatorilor, în 3 noiembrie secretarul de stat a trimis la Braşov două echipe de control, iar în aceeaşi zi directorul respectiv a fost notificat că în 6 noiembrie este convocat la Bucureşti întrucât este cercetat disciplinar.

„Scopul urmărit de inculpat prin acţiunile îndreptate împotriva părţii vătămate pentru a-l îndepărta din funcţia de manager al CZM Braşov l-a constituit obţinerea unui folos patrimonial de către societăţi private de transport care să beneficieze, în detrimentul CFR Marfă, de contractul avut de această societate cu Azomureş. Aceasta, deoarece persoana vătămată s-a opus constant ca alte societăţi private să preia activităţi din contractul CFR Marfă, în detrimentul acestei societăţi", mai spune DNA.

Vineri seară, secretarul de stat a fost demis, printr-o decizie a premierului Mihai Tudose.

Mai multe pentru tine:
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”