Sebastian Burduja, şeful PNL Sector 1, despre poziţionarea în alegerile interne: Merg cu o singură echipă, echipa Partidului Naţional Liberal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sebastian Burduja, ministrul Finanţelor Publice. FOTO Facebook Sebastian Burduja

Sebastian Burduja, preşedintele PNL Sector 1, anunţat poziţionarea filialei pe care o conduce în competiţia internă pentru preşedinţia partidului. Decizia a fost luată după consultări cu conducerea filialei şi un vot în unanimitate acordat propunerii sale de către Biroul Politic PNL Sector 1, astfel că în organizaţie vor fi invitaţi toţi candidaţi pentru prezentarea moţiunilor şi va fi dat un vot pe una sau pe mai multe dintre acestea.

PNL Sector 1 anunţă că „va respecta întru totul prevederile statutului şi regulamentului Partidului Naţional Liberal, invitând, după prezentarea moţiunilor, toţi candidaţii la preşedinţia partidului, pentru a le susţine. Ulterior, conform reglementărilor, Colegiul Director al PNL Sector 1 va putea vota una sau mai multe moţiuni”. 

De asemenea, Sebastian Burduja a anunţat că rămâne neutru în contextul alegerilor interne: „Ca preşedinte al PNL Sector 1, principala mea responsabilitate este să îi ascult înainte de toate pe colegii mei, să mă consult cu ei şi să asigur un proces decizional pe deplin democratic. Îi respect pe fiecare în parte şi am încredere în judecata lor. Aşa că nu am pozat, nu am folosit #teamX sau #echipaY, nu m-am poziţionat public, chiar dacă presiunile au fost mari şi presa mă întreabă de luni de zile „cu cine merg”.  Anunţ public alegerea mea şi este fără echivoc: merg cu o singură echipă, echipa Partidului Naţional Liberal. De reţinut că aceasta nu este o pledoarie pentru neutralitate din partea tuturor colegilor mei, aşa cum nu este o judecată sau o critică a celor care s-au poziţionat. Este alegerea lor. Iar aceasta este alegerea mea: o opţiune proprie, asumată.”

Totodată, Burduja a anunţat şi modul în care filiala va aborda Congresul din 25 septembrie: „Vom invita toţi candidaţii la dezbateri cu Biroul Politic al PNL Sector 1, coordonatorii de zone şi membrii din filiala noastră. Le vom adresa întrebări şi vom face propuneri pentru a fi incluse în fiecare moţiune supusă votului. Vom decide obiectiv şi fiecare delegat al PNL Sector 1 va vota, la congresul din 25 septembrie, aşa cum îi dictează conştiinţa şi principiile. Şi, în acelaşi spirit liberal, fiecare coleg din filiala PNL Sector 1 are şi va avea libertatea – dar şi răspunderea – de a alege cea mai bună cale pentru PNL şi pentru România. Le dorim succes candidaţilor şi aşteptăm cu interes moţiunile şi dezbaterile aferente”, a declarat Sebastian Burduja. 

PNL Sector 1 susţine că alegerile interne nu trebuie să fie despre un candidat sau altul, ci o competiţie a viziunilor, principiilor şi ideilor pentru viitorul Partidului Naţional Liberal şi al României. Câteva dintre provocările lansate de PNL Sector 1 competitorilor includ: Cum atragem buni profesionişti înspre politică şi înspre PNL? Cum implementăm meritocraţia şi principiul „omul potrivit la locul potrivit”? Ce facem cu think tank-ul PNL, Institutul de Studii Populare? Cum facem tranziţia de la modelul subvenţiilor generoase de la stat la sistemul donaţiilor transparente, de la cât mai mulţi cetăţeni? Cum şi când vom digitaliza organizarea filialelor şi votul membrilor PNL? Cum vom implica membrii în procesele decizionale? Cum poziţionăm marile teme liberale (sprijinirea mediului privat, investiţii în infrastructură, dezvoltare urbană şi regională, descentralizare, debirocratizare etc.) pe agenda publică?

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"