Se ascut săbiile în PNL. Antonescu către Orban: „Se termină şi campania electorală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dispute aprinse între Ludovic Orban şi Crin Antonescu    FOTO Mediafax

Luptele din PNL par să atingă apogeul în această campanie electorală. Aripa condusă de Ludovic Orban şi Călin Popeascu Tăriceanu vorbeşte tot mai deschis despre o schimbare a conducerii, în timp ce Crin Antonescu le dă replici tăioase celor doi lideri ai revoltei liberale.


 Primul care a ieşit la atac a fost Ludovic Orban. “PNL are mai mulţi prezidenţiabili, nu doar unul sau doi, care să fie buni pentru ţară. Vom face desemnarea când se apropie alegerile (n.r. din 2014). Trebuie ţinut cont de rezultatele cercetărilor sociologice, să câştigăm uşor“, a spus Ludovic Orban, cu referire directă la o înlăturare a lui Crin Antonesc din cursa pentru prezidenţiale.

Omul vizat de Orban, în locul lui Antonescu, este fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. “E puţin prea devreme să discutăm acest subiect. Nu e un subiect despre care să spun că e închis pentru mine, dar în momentul de faţă prioritatea o reprezintă alegerile din 9 decembrie şi dorinţa de a obţine un rezultat favorabil. E un pic prematur să discutăm acest subiect pentru că nici nu am terminat alegerile parlamentare”, a explicat Tăriceanu poziţia sa în legătură cu alegerile din 2014.

De cealaltă parte, Crin Antonescu se prevalează de hotărârile adoptate la ultimul Congres al PNL. "Mă uitam azi la nişte declaraţii, cred că azi făcute, <<PNL are mai mulţi prezidenţiabili. Nu e Antonescu, o să vedem noi puţin mai târziu>>. Domnule, noi avem nişte congrese, e un Congres al PNL, cu este şi unul al PSD, şi al PC, care au stabilit că Ponta e prim - ministru, Antonescu e candidatul la preşedinţie. Suntem într-o campanie electorală. Eu conduc detaşat în orice sondaj făcut pe intenţia de vot la presedinţie, că e deschis, că e închis, în orice sondaj, dacă dl Orban doreşte să propună pe altcineva să o facă, e un Congres, va fi un alt Congres, schimbă decizia. Dar e normală acum, în campanie electorală, o asemenea declaraţie?", a spus Antonescu.

Crin Antonescu nu s-a ferit nici să lanseze ameninţări subtile la adresa celor doi capi ai revoltei din PNL. "Eu cu dnul Tariceanu am fost în relaţii nu apropiate, dar corecte. Noi suntem în poziţie devenită deja clasică pentru mine, eu sunt obişnuit cu asta. (..) E campanie electorală, eu mă bat cu Băsescu, cu Ungureanu, cu ARD, dânşii se bat cu mine. E normal? E normal. Mergem înainte, dar se termină şi campania, ajungem la un rezultat", a declarat Antonescu.

Orban şi Tăriceanu vor ruperea de PSD

Cei doi lideri ai PNL au vorbit deschis despre o ruptură a USL-ului, după alegeri. Cel mai vehement în acest sens a fost Călin Popescu Tăriceanu.

”La un anumit moment, va trebui să ne despărţim pentru că suntem partide cu un anumit profil ideologic şi fiecare partid aspiră să obţină în final votul majoritar al cetăţenilor pentru a-şi pune programul în practică fără a face compromisuri” a spus Tăriceanu.

Nici Ludovic Orban nu a stat deoparte. El a explicat că nu a fost de acord de la început cu această alianţă şi a cerut o analiză atentă a oportunităţii pătrării USL.

Alegerile parlamentare din 9 decembrie vor consfinţi finalul unui ciclu politic. Conform statului PNL, după alegerile parlamentare are loc Congresul care are rolul de a numi noua conducere, dar şi de a fixa direcţia în care va merge partidul.   
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!