Scenariul „Eugen Tomac premier” - O mișcare de compromis cu risc în Parlament. Analiștii avertizează: Are legătură cu frica de anticipate
0Săptămână decisivă pentru deznodământul crizei guvernamentale: surse politice confirmă că președintele Nicușor Dan se pregătește să anunțe noul premier, numele cel mai vehiculat fiind cel al consilierului prezidențial Eugen Tomac. Deși o viitoare coaliție se conturează în jurul PSD și UDMR, analiștii avertizează că o formulă condusă de Tomac este extrem de riscantă și va avea dificultăți majore în a strânge voturile necesare în Parlament, pe fondul refuzului categoric al PNL de a susține un executiv din care fac parte social-democrații.
„Adevărul” a stat de vorbă cu analistul politic şi sociologul Vladimir Ionaş despre posibiltatea unui Guvern care să fie condus de Eugen Tomac, numele cel mai vehiculat pentru preluarea conducerii Executivului.
„Prima întrebare este dacă un astfel de guvern va fi susținut. Este destul de complicat de spus, deoarece decizia internă a PNL este că, dacă dintr-un guvern face parte PSD, partidul nu va vota acel executiv. Asta ar însemna că toate celelalte formațiuni mai mici, plus USR, ar trebui să voteze un asemenea guvern.
Poate că această propunere este lansată tocmai pentru a testa o mișcare destul de riscantă. Rămâne de văzut dacă ar putea trece cu ușurință.”, spune Vladimir Ionaş.
Un premier tehnocrat cu un trecut şi prezent politic
Eugen Tomac este strâns legat de viaţa politică din România, până la funcţia pe care o ocupă în acest moment. La momentul ultimelor alegeri europarlamentare a fost ales pe listele Alianței Dreapta Unită (ADU) formată din USR, PMP și Forța Dreptei la alegerile din 9 iunie 2024.
„Eugen Tomac are și un trecut politic, așa că nu putem spune că vorbim despre un tehnocrat. Ori, promisiunea a fost că se va încerca formarea unui guvern condus de un tehnocrat, care să poată împăca toate taberele."
Dacă va exista o a doua propunere, este posibil ca Nicușor Dan să insiste asupra unui tehnocrat.
„Evident, această variantă are legătură și cu faptul că președintele nu își dorește sub nicio formă alegeri anticipate. O eventuală respingere în Parlament nu ar duce automat la anticipate. Din contră, ar putea genera noi negocieri care să conducă la o altă formulă guvernamentală.
Constituția îi permite președintelui să dizolve Parlamentul în anumite condiții, dar nu îl obligă să facă acest lucru. Din declarațiile sale, pare că nu își dorește o asemenea soluție. Repet însă: sunt foarte multe semne de întrebare. În privința acestei posibile nominalizări a lui Eugen Tomac, este greu de văzut cum ar putea fi adunată majoritatea necesară pentru învestirea Guvernului. Totuși, nu cred că premierul va proveni din PSD. Probabil că partidul nu dorește să își asume integral costurile politice ale măsurilor care urmează.”, spune Vladimir Ionaş.
Pe de altă parte, potrivit surselor din interiorul conducerii partidului, PSD lucrează deja la un program de guvernare.
„PSD trebuie să lucreze la un program de guvernare, pentru că este singurul partid care a afirmat că poate construi această majoritate, chiar dacă nu își dorește ca ea să fie formată exclusiv în jurul partidelor pro-occidentale.
În ceea ce privește UDMR, Tanczos Barna a declarat, duminică, că UDMR va avea premier „când o să zboare porcul”.
„Desigur, ar fi un moment interesant pentru politica românească, însă ar fi foarte dificil de obținut voturile necesare în Parlament. Mulți reprezentanți ai partidelor politice s-ar teme să voteze o asemenea formulă, din cauza reacției propriului electorat.”, concluzionează analistul.
Rolul Preşedintelui în desemnarea noului premier
Nicuşor Dan anunţase iniţial o nouă serie de consultări în această săptămână, însă, potrivit ultimelor informaţii, decizia preşedintelui va fi comunicată mai repede decât era aşteptat.
„Nicuşor Dan a avut un rol în prăbuşirea Guvernului, măcar prin pasivitate, ar trebui să îşi asume o parte din responsabilitate. Eu sunt convins că o să rezolve într-un fel sau în altul, deşi nu o să fie Ilie Bolojan sau USR la Guvernare.
Poate rezolva cu un tehnocrat, poate nu o să fie prima propunere, dar la a doua, Parlamentul o să voteze absolut orice, pentru că nu vor alegeri anticipate.”, a declarat Andrei Ţăranu pentru „Adevărul”.
Analistul politic Cristian Preda spune că responsabilitatea este în acest moment în mâna preşedintelui în lipsa unui consens între taberele politice care ar putea prelua guvernarea. PNL-USR sau PSD-UDMR.
„Partidele au reiterat poziții exprimate deja. Președintele a rămas tăcut. E ceva eronat aici. Sigur că Nicușor Dan e obligat să calculeze ce șanse are să treacă guvernul pe care-l va alcătui cel căruia îi încredințează mandatul de a-l forma. Dar misiunea este a candidatului, nu a mandatarului. Dacă nu strânge voturile, nu va avea ucaz de numire în funcție. Și va fi însărcinat altcineva. Efortul președintelui de a asculta pe toată lumea trebuie salutat cum se cuvine. Rămâne să vedem cine va fi cel pe care-l vor vota ca prim-ministru și dacă va fi, ca ei, un necunoscut sau, dimpotrivă, cineva cu vechime în lumea politică.”, a scris Cristian Preda pe platforma cominutatealiberală.ro.
În ultimii ani, Eugen Tomac, președinte PMP din 2022, a fost numit în octombrie 2025, consilier prezidenţial.