Scandal politic pe legea care aduce modificări la fondurile de pensii private. Initiativa ajunge la CCR

0
Publicat:

Forţa Dreptei şi USR au atacat la CCR proiectul de aprobare a OUG prin care sunt introduse modificări pentru fondurile de pensii private. Potrivit Opoziției, legea ar produce pierderi la fondurile de pensii private, fapt care ar urma să determine și retragerea acestora din România. În replică, PSD acuză sabotarea PNRR.

Inițiativa legislativă ajunge pe masa judecătorilor constituționali FOTO Inquam Photos

Cele două formațiuni politice din Opoziție, Forța Dreptei și USR , au susținut într-un comunicat de presă că „legea încalcă principiul securității juridice, previzibilității și clarității normelor”, argumentând că „există încălcări aduse inclusiv dreptului de proprietate”.

De asemenea, parlamentarii mai acuză încălcarea dispozițiilor privind desfășurarea procedurii parlamentare, arătând că raportul asupra legii a fost emis în ziua votului final.

Parlamentarii celor două formațiuni politice mai acuză că „noile reglementări instituie cadrul legal care să permită Autorității de Supraveghere Financiară să impună fondurilor de pensii private ce investiții să facă, fără ca ASF să aibă obligația de a fixa criterii clare raportate la principiile economiei de piață, bazată pe liberă inițiativă și concurență”.

„Acum patru ani, PSD, sub conducerea lui Dragnea, voia să folosească ghilotina ca să termine Pilonul II de pensii din România, acum PSD și PNL folosesc perna pentru o sufocare lentă. Vor să gonească fondurile de pensii private din România și de aceea au pus în această lege ca, în cazul în care pleacă un fond, pentru că îi forțează să aibă pierderi și inevitabil vor pleca, să preia ASF-ul aceste fonduri. Dacă ar avea pic de interes să îi ajute pe români, ar desființa pensiile speciale, nu Pilonul II de pensii. PSD-PNL vor să distrugă sistemul de pensii private, singurul care putea să salveze pensiile românilor, pentru că le făcea independente de factorul politic”, a transmis fostul ministru al Economiei,  deputatul USR Claudiu Năsui, potrivit unui comunicat de presă. 

Și Ionel Dancă, deputat al Forței Drepte a susținut că „se forțează ieșirea administratorilor de fonduri de pensii private din România și se creează condițiile pentru obligarea acestora să investească banii noștri, ai celor 7 milioane de contribuabili de la Pilonul II de pensii private, în companii deținute de stat”, transmite Ionel Dancă, deputat Forța Dreptei.

PSD acuză sabotarea obiectivelor din PNRR

„USR sabotează PNRR-ul României prin contestarea la Curtea Constituțională a acestei legi, care trebuia publicată în Monitorul Oficial pentru ca jalonul respectiv, aferent Cererii 2 de plată, să fie considerat îndeplinit”, au transmis social-democrații în replică.

PSD argumentează că „legea, în formula adoptată, dă posibilitatea extinderii plasamentelor fondurilor private de pensii și în acțiuni cotate la bursă, într-o proporție de 1 până la 5% din valoarea totală a activelor fondului respectiv, atât în România, cât și în Uniunea Europeană”, susținând că „în mod firesc este necesar un mai bun control al statului, o mai accentuată verificare a administratorilor privați și garanții pentru prevenirea oricăror situații care ar afecta banii oamenilor”.

Totodată, social-democrații au mai explicat că „toate aceste prevederi au fost validate de Comisia Europeană, iar Parlamentul le-a adoptat în forma finală a legii”, acuzând USR de blocarea PNRR pentru protejarea intereselor administratorilor de pensii private. 

Ce se întâmplă cu pensiile private 

Ordonanță de Urgență, adoptată de Guvern la finalul anului trecut, taie comisionul pe contribuție la pensiile private și introduce un comision unic.

Până la finalul anului 2022 totalul comisioanelor care au fost percepute de către administratori va reprezenta aproape o treime din câștigul net raportat până în prezent. Administratorii privați au încasat, din 2008 și până la finalul anului 2021 aproximativ 3.3 miliarde de lei sub formă de comision. Astfel, ASF a decis să taie aceste câștiguri și să impună un comision unic. 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima