Scandal PNL-UDMR în Satu Mare. PNL îşi retrage membrii în funcţie de conducere din CJ şi primărie. UDMR acuză o politică a dezbinării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Cozma FOTO Facebook Adrian Cozma

Preşedintele PNL Satu-Mare a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că filiala pe care o conduce a decis în unanimitate retragerea membrilor săi din funcţiile de conducere ale Consiliului Judeţean Satu Mare şi primăria Satu Mare. În replică, UDMR Satu Mare susţine că PNL susţine „o politică a dezbinării şi distrugerii”

Deputatul PNL Adrian Cozma susţine că principalele motive ale deciziei sunt „politica hegemonică a UDMR şi lipsa unui parteneriat onest”. Acesta a adăugat că  ”UDMR nu a luat în calcul cel mai important element, şi anume că cei din PNL Satu Mare sunt preocupaţi de atingerea unor obiective asumate în campania electorală şi nu stau legaţi de funcţii politice”. 

Adrian Cozma a precizat că PNL Satu-Mare îşi va aduce aportul în realizarea obiectivelor adevărate pentru municipiu şi judeţ şi fără funcţiile de viceprimar şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. 

”Cu sau fără funcţiile de viceprimar şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, PNL Satu Mare îşi va duce aportul în realizarea unor obiective cu adevărat importante pentru municipiu şi judeţul Satu Mare. Alegătorii noştri nu sunt de vânzare, cei care au votat PNL la alegerile din 2020 nu sunt de vânzare şi nu tranzacţionăm voturile celor care şi-au pus încrederea în noi”, a afirmat deputatul, conform NEWS.

În cadrul conferinţei de presă, Adrian Cozma a precizat că una dintre motivele rupturii coaliţiei la nivel local se află utilizarea limbii maghiare în administraţie. Mai exact, cunoaşterea limbii maghiare este o condiţie la angajarea în Primăria Satu Mare, indiferent de post. 

”Condiţie la angajarea în primăria Satu Mare, cunoaşterea limbii maghiare. (.) Nu poţi să stabileşti un astfel de criteriu în cazurile în care nu se impune şi nu este vorba de un post cu relaţia cu publicul”, a spus el. 

UMDR Satu Mare acuză PNL Satu Mare de „o politică a dezbinării şi distrugerii”

Reprezentanţii UDMR Satu Mare îi acuză pe partenerii de coaliţie de la PNL că susţin „o politică a dezbinării şi distrugerii” după ce preşedintele PNL Satu Mare a anunţat retragerea membrilor partidului săi de la conducerea Consiliului Judeţean şi primăriei. 

"Consiliul Judeţean Satu Mare este motorul dezvoltării judeţului Satu Mare, lucru demonstrat în ultimii ani. Dezvoltarea judeţului se poate face doar atunci când toţi partenerii susţin acest demers. Din păcate, în ultima vreme, PNL Satu Mare a susţinut o politică a dezbinării şi distrugerii, a blocării proiectelor de dezvoltare. Munca primarilor PNL din judeţ, proiectele acestora, sunt puse în pericol şi subordonate interesului şi obiectivelor personale ale unei singure persoane. În urma acestui demers ieftin şi politicianist, au de pierdut doar cetăţenii judeţului Satu Mare", precizează UDMR Satu Mare, în cadrul unui comunicat de presă.

Purtătorul de Cuvânt al PNL: Nu a fost luată această decizie cu consultarea vreunei structuri centrale de conducere

Ionuţ Stroe a declarat, pentru News.ro, că decizia luată de preşedintele PNL Satu Mare nu a fost luată cu consultarea vreunei structuri centrale de conducere a partidului. Acesta a adăugat că Adrian Cozma va fi solicitat de conducerea centrală a PNL să lămurească situaţia.

În ceea ce priveşte funcţionarea coaliţiei guvernamentale, Ionuţ Stroe susţine că aceasta nu va fi afectată.

”Aceasta este o decizie individuală a PNL Satu Mare, nu a fost luată această decizie cu consultarea vreunei structuri centrale de conducere a partidului şi de regulă nu ne amestecăm în politicile de alianţă la nivel local sau judeţean. Domnul Cozma va fi solicitat de conducerea centrală a PNL să  lămurească şi să explice această situaşie şi declaraţiile ulterioare. Vă putem asigura că funcţionarea coaliţiei nu va fi afectată de acest caz”, a spus Ionuţ Stroe.

Mai multe pentru tine:
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Vaccinarea antigripală în 2025-2026. Cine se poate imuniza gratuit și unde
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești