Scandal în PSD: Nicuşor Constantinescu cere demiterea lui Liviu Voinea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, vrea demiterea ministrului Bugetului, Liviu Voinea, după ce acesta a cerut autorităţilor locale să îşi plătească datoriile.

Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, este ameninţat cu schimbarea din funcţie după ce a emis o circulară prin care a solicitat autorităţilor locale să îşi plătească arieratele.

Solicitarea de demiterea a venit din partea preşedintelui CJ Constanţa Nicuşor Constantinescu, potrivit România TV.

Liviu Voinea a precizat că nivelul arieratelor a ajuns la finalul lunii ianuarie la 1,18 miliarde lei, în timp ce la sfârşitul lunii decembrie depăşea cu puţin 800 milioane lei.

Răspunsul lui Liviu Voinea

„Înţeleg că sunt nemulţumiri, în special în rândul celor care sunt corecţi şi nu au făcut arierate. Nu vreau să polemizez cu nimeni. Problema arieratelor este veche, iar Guvernul a decis să o rezolve. Este un proces coordonat de Liviu Dragnea, împreună cu Ministerul pentru Buget. Lucrurile stau aşa: acele autorităţi locale care au avut prevederi bugetare, dar nu şi resurse finaciare şi au făcut arierate, pe acelela le ajutăm să-şi plătească arieratele, au temei legal. Este firesc ca autorităţile locale să îşi achite datoriile. În schimb, pentru cei care au făcut datorii, făra prevederi bugetare, în cazul lor nu ne asumăm să îi ajutăm să plătească.  Trebuie să punem ordine în lucruri şi apoi să investim bani în proiecte noi. Noi doar aplicăm lege“, a declarat Voinea la România TV.

Arieratele sunt datoriile a căror dată scadentă a fost depăşită cu 90 de zile. Executivul s-a angajat prin acordul preventiv de tip stand-by semnat în 2011 cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) să reducă arieratele administraţiei locale cu 5% în fiecare lună.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani