Şansele Monicăi Macovei în lupta pentru Cotroceni: E un avantaj că sunt femeie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Macovei candidează ca independent la alegerile prezidenţiale FOTO Arhiva Adevărul

Analiştii politici nu o creditează pe Monica Macovei cu şanse pentru a câştiga o luptă electorală atât de dură, cum va fi cea din toamnă, pentru fotoliul de la Cotroceni. Macovei este însă optimistă că românii o vor vota, deşi recunoaşte că nu deţine vreo strategie sofisticată cu care să-şi pună în dificultate contracandidaţii.

Monica Macovei a ales să-şi anunţe candidatura la prezidenţiale ca independent într-un mod inedit. Marţi seară, Macovei a postat pe Internet un mesaj video în care a explicat decizia drept o provocare pe care şi-o asumă cu credinţă.

În urmă cu două zile nu mi-aş fi imaginat că vin în faţa dvs. cu acest anunţ. Abia am terminat o campane pentru a fi realeasă în Parlamentul European. Doream să continui de la Bruxelles lupta împotriva corupţiei şi a fraudei. Între timp, ceva s-a schimbat în România. Şi eu, ca şi voi, sunt nemulţumită de opţiunile de vot care ni s-au impus. De curând, mii şi mii dintre voi mi-aţi cerut să intru în cursa pentru Cotroceni. Vă răspund acum şi candidez. Nu a fost o decizie uşoară, dar este o provocare pe care mi-o asum cu hotărâre şi credinţă“, a anunţat Macovei în video-ul postat pe site-ul denumit „Macovei preşedinte“.

Ce şanse are o femeie să câştige cel mai important scrutin electoral? Românii vor veni să voteze o femeie preşedinte? Cartea justiţiei independente, pe care va miza Macovei în campania electorală, o va ajuta să obţină voturi? Acestea sunt câteva întrebări la care am încercat să găsim  răspunsuri cu ajutorul sociologilor Darie Cristea (INSCOP Research) şi Alfred Bulai.

Lui Macovei îi lipseşte duritatea

Monica Macovei este prima femeie care va candida la alegerile prezidenţiale din toamnă. Sociologul Alfred Bulai a declarat pentru „Adevărul“ că Macovei nu va lua mai mult de 2% din voturi şi a enumerat care sunt atuurile indispensabile unui candidat care se avântă într-o luptă electorală de un asemenea calibru . „Este de departe modelul de preşedinte pe care îl vor românii. Românii au nevoie de un lider puternic, în forţă, de o persoană sigură pe ea şi detaşată. De asemenea, un candidat redutabil ar trebui să iabă un anumit gen de duritate, ceea ce îi lipseşte cu desăvârşire Monicăi Macovei“, a precizat Alfred Bulai. 

Mai mult, susţine sociologul, în lume, femeile care sunt conducători joacă roluri masculine şi a dat-o exemplu pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei. „Doamna Merkel are o duritate. De asemenea, regina Angliei este un personaj cultural creat ca fiind foarte dur. Atributele masculine sunt atribute cerute oriunde în lume de un lider“, mai afirmă sociologul. 

Numita „zeiţa anticorupţie“ de către presă, datorită legilor şi sistemului anticorupţie pe care le-a iniţiat în 2005, Macovei va juca puternic cartea justiţiei independente în confruntarea cu adversarii săi. De altfel, cred analiştii, folosirea temei independenţei justiţiei a băgat gâlceavă între Băsescu şi Macovei, altădată aflaţi de aceeaşi parte a baricadei. „De ce credeţi că s-a supărat Băsescu pe Macovei? Pentru că aceasta va lua două-trei procente de la Cristian Diaconescu, prezidenţiabilul PMP. În plus, Băsescu a vrut să transfere monopolul temei independeţei justiţiei lui Diaconescu“, a mai spus Alfred Bulai. 

Nu are notorietate pe cât s-ar crede

Sociologul Inscop Research, Darie Cristea, a declarat pentru „Adevărul“ că Monica Macovei poate obţine între 2% şi 15% din voturile electoratului, însă această creştere artificală a scorului este posibilă numai în situaţia în care se va petrece următorul scenariu: „Dacă Iohannis este desemnat candidat şi, de exemplu, nu mai poate participa la alegeri pentru că, de pildă,  primeşte o decizie nefavorabilă în procesul cu ANI, atunci, pe partea dreaptă, rămân doar candidaţii înscrişi în cursă, adică Monica Macovei şi Cristian Diaconescu. Aceasta şi sub considerentul că în cursa electorală nu se mai poate înscrie un alt candidat pentru că perioada de înscriere s-a încheiat. În aceste condiţii, Monica Macovei ar avea o şansă rezonabilă să obţină un scor bun“.

La capitolul minusuri, Monica Macovei bifează faptul că nu are un partid puternic în spate care să o susţină, reprezintă opoziţia, iar oamenii o asociază cu guverul Boc, care a tăiat salariile şi pensiile în 2010. „Monica Macovei nici nu are atât de multă notorietate pe cât s-ar crede“, a conchis sociologul. 

E un avantaj că sunt femeie

Întrebată, joi, la Adevărul Live, dacă românii vor vota o femeie preşedinte, Macovei a răspuns că întrebarea ar fi ofensatoare dacă s-ar pleca de la premisa că femeile nu sunt capabile.

„Femeile reprezintă peste 50% din populaţia României. Întrebarea este ofensatoare pentru femei, pentru că se pleacă de la prezumţia că nu ar fi capabile.  Pentru toate femeile din România şi pentru mine întrebare ar fi ofensatoare. Dar, să vă spun ceva: nu este nici pentru mine, nici pentru restul femeilor din România. Sunt slujbe pe care femeile le îndeplinesc mult mai bine şi chiar au mai multe slujbe decât bărbaţii, au şi o gospodărie acasă. Eu văd un avantaj, nu un dezavantaj. Am fost ministrul Justiţiei, s-a pus problema că nu pot să mă lupt? “, a declarat Macovei, la Adevărul Live. 

Un sondaj realizat de Inscop Research, la finele anului trecut, a relevat că un sfert din români ar vota o femeie în fruntea ţării.

Citeşte şi:

Sondaj PNL: Iohannis are potenţialul cel mai bun pentru prezidenţiale

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”