„Să încurajăm munca”. Pachetul de măsuri pregătit de Bolojan pentru pensiile speciale, inclusiv cele militare. Decizii și în privința ajutorului de șomaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Ilie Bolojan anunțat că va veni cu un pachet  legislativ care să reformeze pensiile speciale, inclusiv cele militare, în toamnă. De asemenea, durata ajutorului de șomaj ar putea fi redusă de la un an la șase luni.

„Reforma pensiilor speciale, cele cu privire la magistrați ar trebui să intre în acest pachet care ar trebui adoptat în cursul lunii august. Acest aceasta este și o presiune de timp, datorită condiționării unui jalon (din PNRR – n.red.) și avem de recuperat câteva sute de milioane de euro care sunt blocați, pentru că nu am închis această condiționare. Dar nu doar pensiile magistraților trebuie corectate, ci în această toamnă ar trebui venit cu un pachet care să corecteze și celelalte pensii speciale, adică să vină să reglementeze aceste aspecte cât se poate de clar, atât din punct de vedere al pensionării propriu-zise, dar și a unei salarizări care să clarifice mecanismele de salarizare. Proiectul este aproape finalizat și foarte probabil astăzi sau mâine, în aceste zile, îl vom comunica public pentru dezbatere”, a declarat premierul Ilie Bolojan, pentru g4media.

Potrivit sursei citate, principalele modificări sunt: creșterea vârstei de pensionare la cea standard de 65 de ani, precum și creșterea duratei după care te poți pensiona.

Șeful Executivului a mai subliniat că și în zona pensiilor militare sunt destul de multe nemulțumiri legate de recalculări.  „Problemele pe care noi le avem pe componenta de pensii anticipate sunt legate de sustenabilitatea economiei noastre. Gândiți-vă că între 55 și 65 de ani, maxim jumătate din cei care au această vârstă sunt prinși în economia reală a României datorită pensionărilor anticipate”, a spus Bolojan.

În opinia premierului, orice guvern trebuie „să încurajeze creșterea numărului de oameni care sunt în piața muncii printr-un pachet de măsuri care ține de la limitarea posibilității de a te pensiona, reducerea duratei în care poți beneficia, de exemplu, de ajutor de șomaj de la un an de zile cât este astăzi, poate la șase luni”. 

„Un pachet de măsuri complexe care să ducă mai mulți români în economia reală, pentru că, exact cum sistemul de sănătate nu poate funcționa sustenabil cu 6,3 milioane de plătitori și cu 16,5 milioane de beneficiari, nici economia României nu mai poate funcționa în aceste condiții dacă nu luăm măsuri în care să încurajăm munca, dar munca reală”, a spus Bolojan. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!