S-a votat noua lege electorală. Va fi populaţia reprezentată corect? Spune-ţi aici părerea!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, cu 180 voturi "pentru", 30 "împotrivă" şi 26 abţineri, proiectul privind sistemul de vot uninominal iniţiat de USL. Adevarul.ro te invită să-ţi spui părerea despre noua lege electorală.

Proiectul prevede că vor fi aleşi parlamentari cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar.

Pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.

În timpul dezbaterilor, mai mulţi reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale au protestat, de la balcoanele sălii de şedinţă, faţă de adoptarea acestui proiect de lege, iar PDL a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională legea privind sistemul uninominal de vot propusă de USL. Vezi aici mai multe detalii!

Adoptarea acestei legi electorale ridică o serie de probleme sesizate atât de oameni politici cât şi de reprezentanţii societăţii civile.

În aceste condiţii, vă invităm să vă exprimaţi punctele de vedere referitoare la noul sistem electoral, pe contul de Facebook al siteului şi în secţiunea comentarii:

1. Noua lege va aduce reprezentarea ununi număr cât mai mare de cetăţeni în Parlament?

2. Eliminarea pragului electoral este o soluţie corectă?

3. Trebuie redus numărul de parlamentari la 300?

4. Se impune o nouă delimitare a colegiilor?

5. Ce sistem electoral credeţi că ar fi indicat ?

6. Credeţi că legea electorală iniţiată de USL va fi declarată neconstituţională?

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie